pronađen 30 Rezultati za: asiriénilor
A plecat tabăra fiilor lui Amón şi împreună cu ei cinci mii de fii ai asiriénilor şi-au fixat tabăra în vale şi au ocupat apele şi izvoarele de apă ale fiilor lui Israél. (Cartea Iudítei 7, 17)
Fiii lui Esáu au urcat şi şi-au fixat tabăra pe munte în faţă cu Dotáim. I-au trimis pe unii dintre ei către sud şi către est, în faţă cu Egrebél, care este lângă Hus și care se află pe torentul Mohmúr. Restul armatei asiriénilor şi-a fixat tabăra în câmpie şi au acoperit toată faţa pământului, iar corturile şi poverile lor s-au adunat într-o grămadă imensă; era o mulţime foarte mare. (Cartea Iudítei 7, 18)
A rămas în jurul lor toată tabăra asiriénilor, pedestraşii, carele şi călăreţii lor, timp de treizeci şi patru de zile şi tuturor celor care locuiau în Betúlia li s-au golit toate vasele de apă. (Cartea Iudítei 7, 20)
„Să judece Domnul între noi şi voi pentru că ne-aţi făcut o mare nedreptate nevorbind de pace cu fiii asiriénilor! (Cartea Iudítei 7, 24)
A auzit cuvintele cele rele ale poporului împotriva principelui, căci se descurajaseră din cauza lipsei de apă; a auzit toate cuvintele pe care Ozía le-a spus către ei atunci când le-a jurat că va preda cetatea după cinci zile asiriénilor. (Cartea Iudítei 8, 9)
Au mers mai departe prin vale şi îndată a întâlnit-o prima strajă a asiriénilor. (Cartea Iudítei 10, 11)
Bagóas a ieşit dinaintea lui Holoférn, a intrat la ea şi i-a spus: „Să nu ezite această slujitoare frumoasă să vină la stăpânul meu ca să fie cinstită în faţa lui, să bea vin cu noi cu bucurie şi să devină astăzi ca o fiică a fiilor asiriénilor care locuiesc în casa lui Nabucodonosór!”. (Cartea Iudítei 12, 13)
Scoţând din desagă capul, l-a arătat şi le-a spus: „Iată capul lui Holoférn, comandantul suprem al armatei asiriénilor! Iată şi plasa [împotriva insectelor] sub care zăcea în beţia lui! Domnul l-a lovit prin mâna unei femei. (Cartea Iudítei 13, 15)
Când se vor ridica zorile şi soarele va răsări deasupra pământului, fiecare bărbat puternic să-şi ia armele sale de luptă, stabiliţi o căpetenie peste ei ca şi cum aţi coborî în câmpie spre prima strajă a fiilor asiriénilor, dar nu coborâţi! (Cartea Iudítei 14, 2)
Ei vor lua toate armele, vor merge în tabăra lor, le vor trezi pe căpeteniile armatei asiriénilor şi vor alerga împreună spre cortul lui Holoférn, dar nu îl vor găsi; va cădea asupra lor groaza şi vor fugi din faţa voastră. (Cartea Iudítei 14, 3)
Fiii asiriénilor, când i-au văzut, au trimis după conducătorii lor. Aceştia au mers la căpeteniile şi la comandanţii peste o mie şi la toţi principii lor. (Cartea Iudítei 14, 12)
Când au auzit aceste cuvinte căpeteniile armatei asiriénilor, şi-au sfâşiat hainele şi sufletul lor s-a tulburat foarte mult, iar strigătul şi ţipătul lor foarte puternic s-a ridicat în mijlocul taberei. (Cartea Iudítei 14, 19)