Mosaico decorativo

pronađen 4208 Rezultati za: Zeu

  • Iosíf a ridicat ochii şi l-a văzut pe Beniamín, fratele său, fiul mamei sale, şi a zis: „Acesta este fratele vostru cel tânăr, despre care mi-aţi vorbit?”. Şi a adăugat: „Dumnezeu să aibă milă de tine, fiule!”. (Cartea Genezei 43, 29)

  • Iúda a răspuns: „Ce să spunem domnului nostru? Ce să mai vorbim? Cum să ne îndreptăţim? Dumnezeu a descoperit nelegiuirea servitorilor tăi. Iată, suntem sclavi ai domnului nostru: şi noi, şi acela în mâna căruia s-a găsit cupa!”. (Cartea Genezei 44, 16)

  • Dar acum nu vă tulburați şi nu mai fiţi cu ochii supărați pentru că m-aţi vândut aici, căci Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră pentru a vă păstra în viaţă!”. (Cartea Genezei 45, 5)

  • Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră ca să pună un rest din voi în ţară şi ca să rămâneţi în viaţă printr-o mare eliberare. (Cartea Genezei 45, 7)

  • Aşadar, nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu. El m-a pus ca pe un tată pentru Faraón, domn peste toată casa lui şi stăpânitor peste toată ţara Egiptului. (Cartea Genezei 45, 8)

  • Grăbiţi-vă, urcați la tatăl meu şi spuneţi-i: «Aşa zice fiul tău Iosíf: ‹Dumnezeu m-a pus domn peste tot Egiptul; coboară la mine şi nu sta! (Cartea Genezei 45, 9)

  • Israél a plecat împreună cu tot ce avea. A ajuns la Béer-Şéba şi a adus jertfe Dumnezeului tatălui său, Isáac. (Cartea Genezei 46, 1)

  • Dumnezeu i-a vorbit lui Israél într-o viziune de noapte: „Iacób, Iacób!”. El a răspuns: „Iată-mă!”. (Cartea Genezei 46, 2)

  • El a zis: „Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău! Nu te teme să cobori în Egipt, căci acolo voi pune să fie din tine un neam mare! (Cartea Genezei 46, 3)

  • Iacób i-a zis lui Iosíf: „Dumnezeul cel Atotputernic mi s-a arătat la Luz, în ţara Canaán, şi m-a binecuvântat. (Cartea Genezei 48, 3)

  • Iosíf a răspuns tatălui său: „Sunt fiii mei pe care mi i-a dat Dumnezeu aici”. El i-a zis: „Adu-i, te rog, la mine, ca să-i binecuvântez!”. (Cartea Genezei 48, 9)

  • Israél i-a zis lui Iosíf: „Nu mă gândeam că-ţi voi mai vedea faţa şi iată că Dumnezeu m-a făcut să-i văd şi pe urmaşii tăi”. (Cartea Genezei 48, 11)


"No juízo final daremos contas a Deus até de uma palavra inútil que tenhamos dito." São Padre Pio de Pietrelcina