pronađen 1128 Rezultati za: Tatăl Nostru
Pretutindeni purtăm în trupul nostru moartea lui Isus ca să se arate şi viaţa lui Isus în trupul nostru. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 4, 10)
Căci noi care trăim suntem mereu daţi la moarte pentru Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 4, 11)
De aceea noi nu ne descurajăm, dimpotrivă, dacă omul nostru din afară se distruge, cel interior se înnoieşte din zi în zi, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 4, 16)
Ştim că dacă locuinţa pământească, cortul nostru, se desface, avem o locuinţă de la Dumnezeu, o locuinţă nefăcută de mână, veşnică, în ceruri. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 5, 1)
Pe cel care nu a cunoscut păcatul el l-a făcut păcat de dragul nostru pentru ca noi să devenim justificarea lui Dumnezeu în el. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 5, 21)
Căci şi după ce am ajuns în Macedónia, trupul nostru nu a avut odihnă, ci în toate am avut necazuri: din afară lupte, dinăuntru temeri. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 7, 5)
Căci voi cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Cristos, care, pentru voi, deşi era bogat, s-a făcut sărac pentru ca, prin sărăcia lui, voi să vă îmbogăţiţi. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 8, 9)
dar nu numai atât, ci a şi fost ales de Biserici ca însoţitor al nostru în har al slujirii, căruia ne-am consacrat, spre gloria Domnului şi pentru [a vă arăta] bunăvoinţa noastră. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 8, 19)
Aşadar, l-am trimis împreună cu ei şi pe fratele nostru pe care l-am pus de multe ori la încercare în multe situaţii şi s-a dovedit plin de grijă. Însă acum este şi mai plin de grijă pentru încrederea mare pe care o are în voi. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 8, 22)
Dumnezeu şi Tatăl Domnului Isus, care este binecuvântat în veci, ştie că nu mint. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 11, 31)
Harul Domnului nostru Isus Cristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi! (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 13, 13)
Paul, apostol, nu din partea oamenilor, nici prin mijlocirea vreunui om, ci prin Isus Cristos şi Dumnezeu Tatăl, care l-a înviat din morţi; (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 1, 1)