pronađen 1461 Rezultati za: Rei
Au plecat de la Pi-Hahirót şi au trecut prin mijlocul mării spre pustiu; au mers cale de trei zile în pustiul Etám şi şi-au fixat tabăra la Mára. (Cartea Numerilor 33, 8)
Áaron era în vârstă de o sută douăzeci şi trei de ani când a murit pe muntele Hor. (Cartea Numerilor 33, 39)
Trei cetăţi să fie dincolo de Iordán şi trei cetăţi să fie în ţara Canaán: să fie cetăţi de refugiu! (Cartea Numerilor 35, 14)
Să nu întinaţi ţara în care locuiţi şi în mijlocul căreia eu locuiesc, căci eu sunt Domnul care locuieşte în mijlocul fiilor lui Israél!»”. (Cartea Numerilor 35, 34)
După ce i-au învins pe Sihón, regele amoréilor, care locuia la Heşbón, şi pe Og, regele Basánului, care locuia în Aştarót, la Edréi, (Cartea Deuteronómului 1, 4)
Întoarceţi-vă şi plecaţi; mergeţi la muntele amoréilor şi în toate împrejurimile lui: în Arabáh, pe munte, şi Şefeláh, în Négheb, pe ţărmul mării, în ţara canaaneénilor şi în Libán, până la râul cel mare, râul Eufrát! (Cartea Deuteronómului 1, 7)
Am plecat de la Hóreb şi am străbătut tot pustiul acela mare şi înfricoşător pe care l-aţi văzut pe drumul spre muntele amoréilor, după cum ne-a poruncit Domnul Dumnezeul nostru. Şi am venit la Cádeş-Barnéa. (Cartea Deuteronómului 1, 19)
V-am zis: «Aţi ajuns la muntele amoréilor, pe care Domnul Dumnezeul nostru ni l-a dat. (Cartea Deuteronómului 1, 20)
Aţi murmurat în corturile voastre şi aţi zis: «Pentru că Domnul ne urăşte, de aceea ne-a făcut să ieşim din ţara Egiptului, ca să ne dea pe mâna amoréilor să ne nimicească. (Cartea Deuteronómului 1, 27)
Atunci, amoréii, care locuiesc pe muntele acela, au ieşit înaintea voastră şi v-au urmărit cum fac albinele; v-au bătut din Seír până la Hormá. (Cartea Deuteronómului 1, 44)
Seír era locuit înainte de horei. Fiii lui Esáu i-au alungat, i-au nimicit dinaintea lor şi au locuit în locul lor aşa cum Israél a făcut cu ţara pe care o stăpâneşte şi pe care i-a dat-o Domnul). (Cartea Deuteronómului 2, 12)
Timpul cât am mers de la Cádeş-Barnéa până când am trecut valea Zéred a fost de treizeci şi opt de ani, până când a dispărut din mijlocul taberei toată generaţia oamenilor de război, după cum le jurase Domnul. (Cartea Deuteronómului 2, 14)