pronađen 1087 Rezultati za: Regii Lui Iuda
Nu se mai celebrase un astfel de Paşte în Israél din zilele lui Samuél, profetul. Niciun rege al lui Israél nu mai celebrase Paştele cum l-au celebrat Iosía, preoţii, levíţii, întregul Iúda şi Israélul care era de faţă şi locuitorii Ierusalímului. (Cartea a doua a Cronicilor 35, 18)
[Néco] a trimis mesageri la [Iosía] să-i spună: „Ce este între mine şi tine, rege al lui Iúda? Nu împotriva ta vin astăzi, ci împotriva casei cu care sunt în război. Dumnezeu mi-a spus să mă grăbesc. Nu te împotrivi lui Dumnezeu, care este cu mine, ca să nu te nimicească! (Cartea a doua a Cronicilor 35, 21)
Slujitorii l-au luat dintr-un car, l-au pus într-un alt car al lui şi l-au adus la Ierusalím. [Acolo] a murit şi a fost îngropat în mormântul părinţilor săi. Întregul Iúda şi Ierusalímul l-au plâns pe Iosía. (Cartea a doua a Cronicilor 35, 24)
cuvintele lui cele dintâi şi cele de pe urmă, iată-le scrise în Cartea Regilor lui Israél şi ai lui Iúda. (Cartea a doua a Cronicilor 35, 27)
Regele Egiptului l-a făcut rege peste Iúda şi Ierusalím pe Eliachím, fratele lui [Ioaház], şi i-a schimbat numele în Ioiachím. Néco l-a luat pe fratele său Ioaház şi l-a dus în Egipt. (Cartea a doua a Cronicilor 36, 4)
Celelalte fapte ale lui Ioiachím, lucrurile abominábile pe care le-a făcut şi ce s-a găsit la el, iată-le scrise în Cartea Regilor lui Israél şi ai lui Iúda. Şi a devenit rege Ioiachín, fiul său, în locul lui. (Cartea a doua a Cronicilor 36, 8)
La începutul anului, regele Nabucodonosór l-a adus în Babilón împreună cu obiectele preţioase ale casei Domnului. Şi l-a făcut pe Sedecía, fratele lui [Ioiachín], rege peste Iúda şi Ierusalím. (Cartea a doua a Cronicilor 36, 10)
„Aşa vorbeşte Círus, regele perşilor: «Domnul Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate domniile pământului şi m-a însărcinat să-i construiesc o casă la Ierusalím, în Iúda. Oricine dintre voi este din poporul său, Domnul Dumnezeul său să fie cu el: poate pleca [acolo]!»”. (Cartea a doua a Cronicilor 36, 23)
„Aşa vorbeşte Círus, regele perşilor: «Domnul Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate domniile pământului şi m-a însărcinat să-i construiesc o casă la Ierusalím, în Iúda. (Cartea lui Ésdra 1, 2)
Oricine dintre voi este din poporul său, Dumnezeul său să fie cu el: poate pleca la Ierusalím – care este în Iúda – şi să construiască o casă pentru Domnul Dumnezeul lui Israél; el este Dumnezeul care se află în Ierusalím. (Cartea lui Ésdra 1, 3)
Capii părinteşti ai lui Iúda şi ai lui Beniamín, preoţii şi levíţii, toţi aceia al căror duh l-a trezit Dumnezeu s-au sculat să meargă să zidească templul lui Dumnezeu care este la Ierusalím. (Cartea lui Ésdra 1, 5)
Círus, regele perşilor, le-a scos prin Mitredát, trezorierul, şi le-a dat lui Şeşbaţár, căpetenie a lui Iúda. (Cartea lui Ésdra 1, 8)