Mosaico decorativo

pronađen 1401 Rezultati za: Regele Iosia

  • Trecând mulţi ani, când a decis Dumnezeu, Nehemía a fost trimis de către regele Pérsiei [în Iudéea]. Atunci, el i-a trimis după foc pe descendenţii preoţilor care-l ascunseseră. Când aceştia i-au adus la cunoştinţă că nu au găsit foc, ci numai apă densă, le-a poruncit să o scoată şi să o aducă. (Cartea a doua a Macabéilor 1, 20)

  • regele a împrejmuit [locul] şi l-a declarat sacru, după ce a cercetat faptele. (Cartea a doua a Macabéilor 1, 34)

  • Regele primea multe daruri şi dădea celor cărora binevoia. (Cartea a doua a Macabéilor 1, 35)

  • aşa încât şi Seleúcus, regele Asiei, se îngrijea să trimită din bunurile sale tot ce era necesar pentru cheltuielile slujirii sacrificiilor. (Cartea a doua a Macabéilor 3, 3)

  • Apolónius s-a întâlnit cu regele şi i-a dezvăluit despre bogăţiile care-i fuseseră făcute cunoscute; regele l-a ales pe Heliodór, care era [responsabil] peste lucrări, şi l-a trimis dându-i porunci să aducă bogăţia despre care s-a vorbit înainte. (Cartea a doua a Macabéilor 3, 7)

  • Heliodór a plecat imediat în călătorie, în aparenţă pentru a vizita cetăţile Celesíriei şi Feníciei, dar de fapt pentru a împlini ce-i poruncise regele. (Cartea a doua a Macabéilor 3, 8)

  • Marele preot, temându-se ca nu cumva regele să creadă că cineva dintre iudei a atentat împotriva lui Heliodór, a adus o jertfă pentru salvarea bărbatului. (Cartea a doua a Macabéilor 3, 32)

  • Apoi, când regele l-a întrebat pe Heliodór pe cine ar fi mai potrivit să-l trimită la Ierusalím, el a zis: (Cartea a doua a Macabéilor 3, 37)

  • Când erau luptele la cinci ani în Tir şi regele era prezent, (Cartea a doua a Macabéilor 4, 18)

  • Regele a plecat în grabă să liniştească lucrurile şi l-a lăsat ca locţiitor pe Andrónic, unul dintre demnitarii vrednici. (Cartea a doua a Macabéilor 4, 31)

  • Când regele s-a întors din ţinuturile Cilíciei, iudeii din cetate şi aceia dintre greci care urau nelegiuirea au venit la el cu problema legată de uciderea lui Onías. (Cartea a doua a Macabéilor 4, 36)

  • Când regele a ajuns la Tir, trei bărbaţi trimişi de sfatul bătrânilor au apărat în faţa [regelui] cauza lor [împotriva lui Meneláu]. (Cartea a doua a Macabéilor 4, 44)


"Lembre-se de que você tem no Céu não somente um pai, mas também uma Mãe". São Padre Pio de Pietrelcina