pronađen 2621 Rezultati za: Răbdarea Lui Dumnezeu
Atunci, cei trei, într-un singur glas, au înălţat imnuri, l-au preamărit şi l-au binecuvântat pe Dumnezeu în cuptor, spunând: (Cartea profetului Daniél 3, 51)
(25) El a luat cuvântul şi a zis: „Iată, eu văd patru oameni dezlegaţi, umblând în mijlocul focului fără să fi suferit ceva! Iar înfăţişarea celui de-al patrulea este asemenea cu aceea a unui fiu al lui Dumnezeu”. (Cartea profetului Daniél 3, 92)
(28) Nabucodonosór a luat cuvântul şi a zis: „Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Șadrác, Méşac şi Abéd-Négo, care l-a trimis pe îngerul său şi i-a eliberat pe slujitorii săi care s-au încrezut în el; au încălcat porunca regelui, şi-au dat mai degrabă trupurile [la moarte] decât să slujească şi să adore vreun dumnezeu în afară de Dumnezeul lor. (Cartea profetului Daniél 3, 95)
(29) Iată, eu dau poruncă potrivit căreia toate popoarele, neamurile şi limbile care ar vorbi rău împotriva Dumnezeului lui Șadrác, Méşac şi Abéd-Négo să fie făcuţi bucăţi şi casele lor să devină un morman [de ruine], pentru că nu este un alt Dumnezeu care să poată elibera în felul acesta”. (Cartea profetului Daniél 3, 96)
Este un om în regatul tău în care este duhul Dumnezeului celui Sfânt; în zilele tatălui tău s-au găsit în el lumină, pricepere şi înţelepciune ca înţelepciunea lui Dumnezeu. Și regele Nabucodonosór, tatăl tău, l-a stabilit mai-mare peste magii, ghicitorii, caldéii şi astrologii tatălui tău, regele. (Cartea profetului Daniél 5, 11)
Am auzit despre tine că duhul lui Dumnezeu este în tine şi că s-au găsit în tine lumină, pricepere şi o înţelepciune deosebită. (Cartea profetului Daniél 5, 14)
Aceasta este interpretarea cuvântului: Mené: Dumnezeu a numărat domnia ta şi i-a pus capăt. (Cartea profetului Daniél 5, 26)
Când Daniél a aflat că s-a însemnat scrierea, a venit acasă, unde ferestrele erau deschise în camera de sus către Ierusalím şi unde de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi-l lăuda pe Dumnezeu, aşa cum făcea şi înainte de aceasta. (Cartea profetului Daniél 6, 11)
Atunci, au venit şi i-au zis regelui referitor la interdicţia regelui: „Oare nu ai semnat interdicţia ca orice om care ar face vreo rugăminte vreunui Dumnezeu sau om – în afară de tine, rege – să fie aruncat în groapa leilor?”. Regele a răspuns şi a zis: „Sigur, cuvântul este ca legea mezilor şi a perşilor, care nu poate fi încălcată”. (Cartea profetului Daniél 6, 13)
Mi-am îndreptat faţa către Domnul Dumnezeu ca să-l caut în rugăciune şi cereri cu post, sac şi cenuşă. (Cartea profetului Daniél 9, 3)
Întregul Israél a încălcat legea ta şi s-a îndepărtat, ca să nu asculte glasul tău, dar tu ai pus asupra noastră blestemul şi jurământul care este scris în Legea lui Moise, slujitorul lui Dumnezeu, pentru că am păcătuit împotriva ta. (Cartea profetului Daniél 9, 11)
Nu va lua în seamă dumnezeii părinţilor lui, nici dorinţa femeilor şi pe niciun dumnezeu al lor nu-l va lua în seamă, căci se va mări deasupra tuturor. (Cartea profetului Daniél 11, 37)