pronađen 2629 Rezultati za: Promisiunea Lui Dumnezeu
deoarece profeţia nu a fost dată niciodată din voinţa omului, ci oamenii, conduşi de Duhul Sfânt, au vorbit de la Dumnezeu. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 1, 21)
Căci dacă Dumnezeu nu i-a cruţat pe îngerii care păcătuiseră, ci i-a alungat în iad, în adâncurile întunericului, ca să fie ţinuţi pentru judecată; (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 4)
şi vor spune: „Unde este promisiunea venirii lui? Iată, părinţii voştri au murit şi toate rămân aşa cum erau la începutul creaţiei!”. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 3, 4)
Aceştia vor să ignore că de la început au fost cerurile şi un pământ care din apă şi prin apă s-a format la cuvântul lui Dumnezeu (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 3, 5)
aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu în care cerurile vor fi distruse în foc, iar principiile elementare, arzând, se vor topi! (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 3, 12)
Dar noi aşteptăm, după promisiunea lui, ceruri noi şi un pământ nou în care va locui dreptatea. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 3, 13)
Şi aceasta este vestea pe care am auzit-o de la el şi v-o vestim: Dumnezeu este lumină şi nu este întuneric în el. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 1, 5)
Însă, dacă cineva păstrează cuvântul lui, într-adevăr iubirea lui Dumnezeu în el este desăvârşită. Din aceasta cunoaştem că suntem în el. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 2, 5)
V-am scris vouă, copiilor, pentru că l-aţi cunoscut pe Tatăl. V-am scris vouă, părinţilor, pentru că l-aţi cunoscut pe cel care este de la început. V-am scris vouă, tinerilor, pentru că sunteţi puternici şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi şi l-aţi învins pe Cel Rău. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 2, 14)
Dar lumea şi pofta ei trec, însă cel care împlineşte voinţa lui Dumnezeu rămâne în veci. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 2, 17)
Şi aceasta este promisiunea pe care el însuşi ne-a făcut-o: viaţa cea veşnică. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 2, 25)
Vedeţi câtă iubire ne-a dăruit Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. De aceea, lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu l-a cunoscut pe el. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 3, 1)