pronađen 5843 Rezultati za: Pentru Mânie
Vă conjur, pentru Domnul, ca această scrisoare să fie citită tuturor fraţilor! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Tesalonicéni 5, 27)
Suntem datori să-i mulţumim lui Dumnezeu întotdeauna pentru voi, fraţilor, aşa cum se cuvine, căci credinţa voastră creşte mult şi sporeşte iubirea unuia faţă de altul şi a noastră, a tuturor, unii către alţii, (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Tesalonicéni 1, 3)
astfel încât noi înşine ne lăudăm cu voi în Bisericile lui Dumnezeu pentru statornicia voastră şi credinţa în toate persecuţiile voastre şi în strâmtorările pe care le suportaţi. (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Tesalonicéni 1, 4)
Ele sunt dovada judecăţii drepte a lui Dumnezeu, ca să deveniţi vrednici de împărăţia lui Dumnezeu pentru care şi pătimiţi. (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Tesalonicéni 1, 5)
atunci, în ziua aceea, când el va veni ca să fie glorificat în sfinţii săi şi să fie admirat în toţi cei care cred, [între care veţi fi şi voi] pentru că aţi crezut în mărturia noastră. (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Tesalonicéni 1, 10)
Pentru aceasta ne şi rugăm neîncetat pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă facă vrednici de chemarea lui şi să împlinească cu putere orice dorinţă de bunătate şi orice lucrare a credinţei, (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Tesalonicéni 1, 11)
Nimeni să nu vă amăgească în niciun fel, pentru că nu va veni înainte de renegarea credinţei şi descoperirea omului nelegiuirii, a fiului pierzării, (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Tesalonicéni 2, 3)
şi de toate amăgirile nelegiuirii pentru cei care se pierd, pentru că ei n-au primit iubirea adevărului ca să fie mântuiţi. (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Tesalonicéni 2, 10)
pentru ca toţi cei care nu cred în adevăr, ci îşi găsesc bucuria în nedreptate, să fie judecaţi. (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Tesalonicéni 2, 12)
Însă noi, fraţilor iubiţi în Domnul, suntem datori să-i mulţumim fără încetare lui Dumnezeu pentru voi, că v-a ales Dumnezeu încă de la început spre mântuire în sfinţirea Duhului şi credinţa în adevăr (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Tesalonicéni 2, 13)
În rest, fraţilor, rugaţi-vă pentru noi, ca să se răspândească cuvântul Domnului şi să fie glorificat la fel ca la voi (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Tesalonicéni 3, 1)
nici n-am mâncat pâine de la nimeni pe degeaba, ci am lucrat cu trudă şi osteneală, noaptea şi ziua, ca să nu fim povară pentru nimeni dintre voi. (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Tesalonicéni 3, 8)