Mosaico decorativo

pronađen 5843 Rezultati za: Pentru Mânie

  • Au celebrat cu bucurie Sărbătoarea Ázimelor timp de şapte zile, pentru că Domnul îi [umpluse] de bucurie şi întorsese inima regelui Asíriei spre ei ca să îi încurajeze în lucrarea casei lui Dumnezeu, a Dumnezeului lui Israél. (Cartea lui Ésdra 6, 22)

  • el, Ésdra, a venit din Babilón. Era un scrib priceput în legea lui Moise, pe care o dăduse Domnul Dumnezeul lui Israél. Regele i-a dat – pentru că mâna Domnului Dumnezeului său era deasupra lui – tot ceea ce a dorit. (Cartea lui Ésdra 7, 6)

  • şi să duci argintul şi aurul pe care regele şi consilierii lui le-au dat de bunăvoie pentru Dumnezeul lui Israél, a cărui locuinţă este în Ierusalím. (Cartea lui Ésdra 7, 15)

  • Obiectele care ţi s-au dat pentru slujirea casei Dumnezeului tău, pune-le înaintea Dumnezeului din Ierusalím! (Cartea lui Ésdra 7, 19)

  • Pentru celelalte necesităţi ale casei Dumnezeului tău care ţin de tine să le dai, dă-le din casa vistieriei regelui! (Cartea lui Ésdra 7, 20)

  • Tot ceea ce este poruncit de Dumnezeul cerurilor să se facă întocmai pentru casa Dumnezeului cerurilor, pentru ca să nu fie mânia lui asupra domniei regelui şi asupra fiilor săi. (Cartea lui Ésdra 7, 23)

  • El a îndreptat spre mine bunăvoinţa regelui, a consilierilor săi şi a tuturor căpeteniilor puternice ale regelui, iar pe mine m-a întărit pentru că mâna Domnului Dumnezeului meu a fost peste mine; am adunat din Israél căpetenii ca să meargă cu mine. (Cartea lui Ésdra 7, 28)

  • i-am trimis la căpetenia Ído, în localitatea Casifía, şi am pus în gura lor ca să le spună lui Ído şi fraţilor săi care erau dăruiţi [templului] în localitatea Casifía să ne aducă slujitori pentru casa Dumnezeului nostru. (Cartea lui Ésdra 8, 17)

  • Şi au adus la noi – pentru că mâna binevoitoare a Dumnezeului nostru era peste noi – un om prudent dintre fiii lui Mahlí, fiul lui Lévi, fiul lui Israél, pe Şerebía cu fiii şi fraţii săi: optsprezece [oameni]; (Cartea lui Ésdra 8, 18)

  • Acolo, la râul Ahavá, am declarat un post ca să ne umilim înaintea Dumnezeului nostru şi ca să căutăm calea cea dreaptă pentru noi, pentru fiii noştri şi pentru bunurile noastre. (Cartea lui Ésdra 8, 21)

  • Am postit şi l-am căutat pe Dumnezeul nostru pentru aceasta, iar el ne-a ascultat. (Cartea lui Ésdra 8, 23)

  • Am cântărit pentru ei argintul, aurul şi obiectele dăruite pentru casa Dumnezeului nostru, cele pe care le-au dat regele, consilierii şi căpeteniile lui şi tot Israélul care se afla [acolo]. (Cartea lui Ésdra 8, 25)


"Feliz a alma que atinge o nível de perfeição que Deus deseja!" São Padre Pio de Pietrelcina