Mosaico decorativo

pronađen 3658 Rezultati za: Mar

  • Întreabă timpurile de la început care au fost înaintea ta, din ziua în care l-a creat Dumnezeu pe om pe pământ, de la o margine până la alta a cerului: a fost ceva ca lucrul acesta mare sau s-a mai auzit ceva asemănător: (Cartea Deuteronómului 4, 32)

  • Sau a mai încercat vreun dumnezeu să vină să-şi ia un popor din mijlocul unui alt popor, cu încercări, cu semne, cu minuni, cu lupte, cu mână puternică şi braţ întins, cu fapte mari înfricoşătoare, cum a făcut pentru voi Domnul Dumnezeul vostru în Egipt, înaintea ochilor voştri? (Cartea Deuteronómului 4, 34)

  • din cer te-a făcut să auzi glasul lui ca să te înveţe; şi pe pământ te-a făcut să vezi focul lui cel mare şi ai auzit cuvintele lui din mijlocul focului. (Cartea Deuteronómului 4, 36)

  • Şi pentru că i-a iubit pe părinţii tăi şi a ales descendenţa lor, te-a scos din Egipt în prezenţa lui, cu puterea lui cea mare. (Cartea Deuteronómului 4, 37)

  • Ca să alunge dinaintea ta popoare mai mari şi mai puternice decât tine, ca să te ducă să iei ţara lor ca moştenire, cum este astăzi. (Cartea Deuteronómului 4, 38)

  • Toată [regiunea] Arabáh de dincoace de Iordán, spre răsărit, până la marea Arabáh, de sub poalele [muntelui] Pisgá. (Cartea Deuteronómului 4, 49)

  • Să nu dai mărturie falsă împotriva aproapelui tău! (Cartea Deuteronómului 5, 20)

  • Voi aţi zis: «Iată, Domnul Dumnezeul nostru ne-a arătat gloria lui şi măreţia lui şi i-am auzit glasul din mijlocul focului. Astăzi am văzut că Dumnezeu a vorbit cu omul şi [omul] rămâne viu. (Cartea Deuteronómului 5, 24)

  • Iar acum pentru ce să murim? Căci acest foc mare ne va mistui. Dacă vom continua să auzim glasul Domnului Dumnezeului nostru, vom muri. (Cartea Deuteronómului 5, 25)

  • Când Domnul Dumnezeul tău te va face să intri în ţara pe care a jurat părinţilor tăi, lui Abrahám, lui Isáac şi lui Iacób, că ţi-o va da, cetăţi mari şi bune pe care nu tu le-ai zidit, (Cartea Deuteronómului 6, 10)

  • Domnul a făcut înaintea ochilor noştri semne, minuni mari şi lucruri groaznice împotriva Egiptului, împotriva lui Faraón şi a întregii lui case; (Cartea Deuteronómului 6, 22)

  • Când Domnul Dumnezeul tău te va duce în ţara spre care mergi ca s-o iei în stăpânire şi va alunga dinaintea ta popoare multe: pe hetéi, pe ghergheséi, pe amoréi, pe canaaneéni, pe ferezéi, pe hevéi şi pe iebuséi – şapte popoare mai mari şi mai puternice decât tine –, (Cartea Deuteronómului 7, 1)


"Quando a videira se separa da estaca que a sustenta, cai e apodrece." São Padre Pio de Pietrelcina