pronađen 81 Rezultati za: GOG

  • După citirea Legii şi a Profeţilor, conducătorii sinagogii au trimis la ei să li se spună: „Fraţilor, dacă aveţi vreun cuvânt de mângâiere pentru popor, vorbiţi!”. (Faptele Apostolilor 13, 15)

  • Tot la fel, şi în Icóniu au intrat în sinagoga iudeilor şi au vorbit în aşa fel încât o mare mulţime dintre iudei şi dintre greci a crezut. (Faptele Apostolilor 14, 1)

  • Căci Moise, din generaţiile de demult, are în fiecare cetate predicatori care îl citesc în sinagogi în fiecare sâmbătă”. (Faptele Apostolilor 15, 21)

  • Străbătând Amfipólis şi Apolónia, ei au venit la Tesaloníc, unde era o sinagogă a iudeilor. (Faptele Apostolilor 17, 1)

  • Atunci fraţii i-au trimis îndată, în timpul nopţii, pe Paul şi pe Síla la Beréea. Când au ajuns acolo, au intrat în sinagoga iudeilor. (Faptele Apostolilor 17, 10)

  • Discuta în sinagogă cu iudeii şi cu adoratorii [lui Dumnezeu], iar în piaţă, în fiecare zi, cu aceia pe care îi întâlnea. (Faptele Apostolilor 17, 17)

  • În fiecare sâmbătă, discuta în sinagogă şi-i convingea pe iudei şi pe greci. (Faptele Apostolilor 18, 4)

  • Şi plecând de acolo, a intrat în casa unui adorator al lui Dumnezeu cu numele Títus Iústus, a cărui casă era alături de sinagogă. (Faptele Apostolilor 18, 7)

  • Iar Críspus, conducătorul sinagogii, a crezut în Domnul împreună cu toată casa lui. Şi mulţi dintre corinténii care l-au ascultat au crezut şi au fost botezaţi. (Faptele Apostolilor 18, 8)

  • Atunci, luându-l toţi pe Sosténe, conducătorul sinagogii, au început să-l bată înaintea tribunalului. Dar Galión nu le-a dat nicio atenţie. (Faptele Apostolilor 18, 17)

  • Au ajuns la Éfes şi acolo s-a despărţit de ei. A intrat în sinagogă şi discuta cu iudeii. (Faptele Apostolilor 18, 19)

  • El a început să vorbească în sinagogă cu îndrăzneală. Când l-au auzit, Príscila şi Ácvila l-au luat la ei şi i-au arătat mai amănunţit calea lui Dumnezeu. (Faptele Apostolilor 18, 26)


“Se precisamos ter paciência para suportar os defeitos dos outros, quanto mais ainda precisamos para tolerar nossos próprios defeitos!” São Padre Pio de Pietrelcina