pronađen 277 Rezultati za: Focul Cerului
Când au fost cunoscute faptele şi i s-a adus la cunoştinţă regelui perşilor că în locul unde preoţii deportaţi ascunseseră focul a apărut apă, cu care Nehemía şi cei din jurul lui au purificat cele ale jertfei, (Cartea a doua a Macabéilor 1, 33)
Iar tu, nemernicule, cel mai ticălos dintre toţi oamenii, nu te bucura în zadar, semeţindu-te cu speranţe deşarte că poţi ridica mâna împotriva slujitorilor cerului! (Cartea a doua a Macabéilor 7, 34)
Însă el nu-şi potolea în niciun fel mândria, ba chiar se umplea mai mult de trufie, suflând focul furiei împotriva iudeilor şi poruncind să grăbească mersul. Deodată a căzut din carul care gonea cu zgomot, iar căzătura a fost atât de puternică, încât şi-a zdrobit toate mădularele trupului. (Cartea a doua a Macabéilor 9, 7)
Pe cel care puţin mai înainte credea că poate să culeagă stelele cerului nu mai putea să-l ducă nimeni din cauza duhorii de nesuferit. (Cartea a doua a Macabéilor 9, 10)
În lipsa lemnelor, se stinge focul; unde nu este cel care murmură, se linişteşte discordia. (Cartea Proverbelor 26, 20)
locuinţa morţilor, sânul steril, pământul care nu se satură de apă şi focul care nu zice: „E de ajuns!”. (Cartea Proverbelor 30, 16)
Nu-l blestema pe rege nici în gândul tău şi nu-l blestema pe cel bogat nici în camera ta de dormit! Căci pasărea cerului face să umble glasul şi zburătoarele fac cunoscut lucrul. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 10, 20)
Când cei nelegiuiţi erau exterminaţi, ea l-a mântuit pe cel drept ce fugea de focul care cobora peste cele cinci cetăţi. (Cartea Înţelepciunii 10, 6)
Însă sau focul, sau vântul, sau aerul rapid, sau ciclul stelelor, sau apa violentă, sau strălucirea cerului – dominatori ai lumii – i-au considerat ca dumnezei. (Cartea Înţelepciunii 13, 2)
Paradoxal, în apa în care se sting toate, focul avea o putere mai mare, căci universul este apărătorul celor drepţi. (Cartea Înţelepciunii 16, 17)
Zăpada şi gheaţa suportau focul, şi nu se topeau, ca să se cunoască [faptul] că focul care ardea în grindină şi străfulgera în ploi consuma roadele duşmanilor. (Cartea Înţelepciunii 16, 22)
Focul îşi întărea propria putere în apă şi apa îşi uita firea de a stinge. (Cartea Înţelepciunii 19, 20)