Mosaico decorativo

pronađen 1455 Rezultati za: Dragoste Față De Ceilalți

  • Atunci, regele s-a tulburat foarte mult şi s-a schimbat la faţă, iar nobilii lui au înmărmurit. (Cartea profetului Daniél 5, 9)

  • Regina, [auzind] cuvintele regelui şi ale nobililor săi, a venit în încăperea ospăţului, a luat cuvântul şi a zis: „În veci să trăieşti, rege! Să nu se tulbure gândurile tale şi faţa ta să nu se schimbe! (Cartea profetului Daniél 5, 10)

  • Aici este sfârşitul cuvintelor. Pe mine, Daniél, gândurile mele m-au tulburat foarte mult şi m-am schimbat la faţă, dar am păstrat cuvintele în inima mea. (Cartea profetului Daniél 7, 28)

  • El a venit lângă [locul] unde stăteam; când se apropia, m-am înspăimântat şi am căzut cu faţa la pământ. El mi-a zis: „Înţelege, fiu al omului, că arătarea este pentru timpul sfârşitului!”. (Cartea profetului Daniél 8, 17)

  • În timp ce el îmi vorbea, eu am adormit cu faţa la pământ, dar el m-a atins şi m-a făcut să stau în [picioare în locul] unde stăteam. (Cartea profetului Daniél 8, 18)

  • La sfârşitul domniei lor, când se vor termina nelegiuirile, se va ridica un rege cu faţa crâncenă şi priceput la intrigi. (Cartea profetului Daniél 8, 23)

  • Eu, Daniél, am rămas ca [leşinat] şi bolnav timp de multe zile; apoi m-am ridicat şi mi-am îndeplinit misiunea faţă de rege. Dar am rămas uimit de viziune, deşi nu ştia nimeni. (Cartea profetului Daniél 8, 27)

  • Mi-am îndreptat faţa către Domnul Dumnezeu ca să-l caut în rugăciune şi cereri cu post, sac şi cenuşă. (Cartea profetului Daniél 9, 3)

  • M-am rugat Domnului Dumnezeului meu, am făcut mărturisire şi i-am zis: «Te rog, Doamne Dumnezeule mare şi înfricoşător, tu care păstrezi alianţa şi bunătatea faţă de cei care te iubesc şi păzesc poruncile tale! (Cartea profetului Daniél 9, 4)

  • După cum este scris în Legea lui Moise, tot răul acesta a venit asupra noastră şi nu am îmbunat faţa Domnului Dumnezeului nostru întorcându-ne de la nelegiuirile noastre ca să înţelegem adevărul tău. (Cartea profetului Daniél 9, 13)

  • Doamne, după toată dreptatea ta, întoarce-ţi, te rugăm, faţa şi mânia ta de la cetatea ta, Ierusalímul, de la muntele tău cel sfânt, căci din cauza păcatelor noastre şi a nelegiuirilor părinţilor noştri Ierusalímul şi poporul tău au ajuns de ocară pentru toţi cei care ne înconjoară! (Cartea profetului Daniél 9, 16)

  • Acum, ascultă, Dumnezeul nostru, rugăciunea slujitorului tău şi cererile lui şi luminează-ţi faţa asupra sanctuarului tău cel devastat, de dragul tău, Doamne! (Cartea profetului Daniél 9, 17)


"Reze pelos infiéis, pelo Papa e por todas as necessidades espirituais da Santa Igreja." São Padre Pio de Pietrelcina