Mosaico decorativo

pronađen 1184 Rezultati za: Dintre

  • atunci s-a temut foarte mult, fiindcă Gabaón era o cetate mare ca una dintre cetăţile regale – era mai mare decât Ái – şi toţi bărbaţii ei erau viteji. (Cartea lui Iósue 10, 2)

  • Domnul i-a zis lui Iósue: „Nu te teme de ei, căci i-am dat în mâna ta; niciunul dintre ei nu va rămâne în picioare înaintea ta!”. (Cartea lui Iósue 10, 8)

  • Când Iósue şi fiii lui Israél au încetat să-i mai lovească până la nimicire, aceia dintre ei care au scăpat au intrat în cetăţi întărite. (Cartea lui Iósue 10, 20)

  • Israélul n-a ars niciuna dintre cetăţile aşezate pe dealuri, în afară numai de Haţór, care a fost ars de Iósue. (Cartea lui Iósue 11, 13)

  • întreg regatul lui Og, în Basán, care era rege în Aştarót şi în Edréi, el fiind supravieţuitor dintre refaími, pe care Moise îi lovise şi îi alungase. (Cartea lui Iósue 13, 12)

  • Au aruncat sorţi pentru familiile [fiilor] lui Chehát. Fiii lui Áaron, preotul, dintre levíţi, au avut prin sorţi, din tribul lui Iúda, din tribul lui Simeón şi din tribul lui Beniamín, treisprezece cetăţi. (Cartea lui Iósue 21, 4)

  • ele au fost ale fiilor lui Áaron, dintre familiile lui Chehát, dintre fiii lui Lévi, căci pentru ei au fost aruncaţi mai întâi sorţii. (Cartea lui Iósue 21, 10)

  • [Au dat] fiilor lui Gherşón, dintre familiile levíţilor, din jumătatea tribului lui Manáse, ca şi cetate de refugiu Gólan şi terenul său şi Beeştrá şi terenul ei: două cetăţi; (Cartea lui Iósue 21, 27)

  • Fiecare dintre aceste cetăţi avea terenul ei de jur împrejur; aşa erau toate cetăţile acestea. (Cartea lui Iósue 21, 42)

  • Domnul le-a dat linişte de jur împrejur, după cum jurase părinţilor lor; niciunul dintre duşmanii lor nu a putut să le stea împotrivă şi Domnul i-a dat pe toţi în mâinile lor. (Cartea lui Iósue 21, 44)

  • Unul singur dintre voi urmărea o mie, căci Domnul Dumnezeul vostru lupta pentru voi, după cum v-a spus. (Cartea lui Iósue 23, 10)

  • Iată, eu astăzi merg pe calea întregului pământ! Recunoaşteţi din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru că niciunul din toate cuvintele bune pe care Domnul Dumnezeul vostru le-a spus cu privire la voi n-a rămas neîmplinit pentru voi: nu s-a pierdut niciunul dintre ele. (Cartea lui Iósue 23, 14)


"O temor e a confiança devem dar as mãos e proceder como irmãos. Se nos damos conta de que temos muito temor devemos recorrer à confiança. Se confiamos excessivamente devemos ter um pouco de temor". São Padre Pio de Pietrelcina