Mosaico decorativo

pronađen 1221 Rezultati za: David și Solomon

  • Au căzut dintre cei care erau cu Nicanór cam cinci sute de bărbaţi, iar [ceilalţi] au fugit spre cetatea lui Davíd. (Cartea întâi a Macabéilor 7, 32)

  • În zilele lui, i-a fost dat să nimicească neamurile care erau în ţinuturile lor şi pe cei din cetatea lui Davíd, din Ierusalím: aceştia îşi făcuseră o fortăreaţă din care ieşeau şi contaminau împrejurimile sanctuarului şi provocau un mare dezastru sfinţeniei [sanctuarului]. (Cartea întâi a Macabéilor 14, 36)

  • Atunci, Domnul va descoperi acestea şi se va arăta gloria Domnului şi norul cum a fost văzut de Moise şi cum a cerut Solomón ca locul să fie sfinţit cu măreţie. (Cartea a doua a Macabéilor 2, 8)

  • Se povesteşte că [Solomón], fiind înţelept, a adus jertfă pentru înnoirea şi terminarea templului. (Cartea a doua a Macabéilor 2, 9)

  • După cum Moise s-a rugat la Domnul şi a coborât foc din cer şi a mistuit cele ale jertfei, tot la fel şi Solomón s-a rugat şi a căzut foc care a consumat arderile de tot. (Cartea a doua a Macabéilor 2, 10)

  • Tot la fel şi Solomón a celebrat timp de opt zile. (Cartea a doua a Macabéilor 2, 12)

  • Mai este relatat în Scrierile şi Memoriile lui Nehemía cum [Nehemía] a înfiinţat o bibliotecă şi a adunat cărţile despre regi şi despre profeţi, cele ale lui Davíd şi scrisorile regilor despre darurile voluntare. (Cartea a doua a Macabéilor 2, 13)

  • Proverbele lui Solomón, fiul lui Davíd, regele lui Israél, (Cartea Proverbelor 1, 1)

  • Proverbele lui Solomón. Fiul înţelept îi face bucurie tatălui, iar fiul nesimţit este chinul mamei sale. (Cartea Proverbelor 10, 1)

  • Şi acestea sunt proverbele lui Solomón pe care le-au transcris oamenii lui Ezechía, regele lui Iúda. (Cartea Proverbelor 25, 1)

  • Cuvintele lui Qohelét, fiul lui Davíd, rege în Ierusalím. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 1, 1)

  • Cântarea Cântărilor, care este a lui Solomón. (Cartea Cântarea Cântărilor 1, 1)


"Como é belo esperar!" São Padre Pio de Pietrelcina