Mosaico decorativo

pronađen 2774 Rezultati za: Copiii Lui Dumnezeu

  • Iacób i-a dat locului numele de „Peniél”, căci [zicea]: „L-am văzut pe Dumnezeu faţă către faţă şi sufletul meu s-a salvat”. (Cartea Genezei 32, 31)

  • Iacób şi-a ridicat ochii şi s-a uitat; şi, iată, venea Esáu, care avea cu el patru sute de oameni. Atunci şi-a împărţit copiii între Léa, Rahéla şi cele două servitoare. (Cartea Genezei 33, 1)

  • Le-a pus pe servitoare cu copiii lor înainte, pe Léa şi copiii după ei şi pe Rahéla şi Iosíf în urmă. (Cartea Genezei 33, 2)

  • Şi-a ridicat ochii, a văzut femeile şi copiii şi a zis: „Cine sunt aceştia [care sunt] cu tine?”. [Iacób] a răspuns: „Copiii pe care Dumnezeu s-a milostivit [să-i dăruiască] servitorului tău”. (Cartea Genezei 33, 5)

  • Atunci s-au apropiat servitoarele, ele şi copiii lor, şi s-au prosternat; (Cartea Genezei 33, 6)

  • apoi s-au apropiat şi Léa şi copiii ei şi s-au prosternat; iar la urmă s-au apropiat Iosíf şi Rahéla şi s-au prosternat. (Cartea Genezei 33, 7)

  • Iacób a răspuns: „Nu, te rog! Dacă am aflat har în ochii tăi, primeşte darul meu din mâna mea; căci am văzut faţa ta aşa cum aş fi văzut faţa lui Dumnezeu, aşa de binevoitor mi-ai fost. (Cartea Genezei 33, 10)

  • Primeşte, te rog, binecuvântarea mea, care ţi-a fost adusă, fiindcă Dumnezeu s-a milostivit de mine şi am de toate!”. Şi a stăruit, iar el a primit. (Cartea Genezei 33, 11)

  • Domnul meu s-o ia înaintea servitorului său; şi eu voi pleca pe urmă, la pas cu turma de dinaintea mea şi la pas cu copiii, până voi ajunge la domnul meu în Seír”. (Cartea Genezei 33, 14)

  • Dumnezeu i-a zis lui Iacób: „Ridică-te, urcă la Bétel şi locuieşte acolo! Fă acolo un altar lui Dumnezeu, care ţi s-a arătat când fugeai din faţa fratelui tău, Esáu!”. (Cartea Genezei 35, 1)

  • să ne sculăm şi să urcăm la Bétel şi voi face un altar lui Dumnezeu, care m-a ascultat în ziua strâmtorării mele şi care a fost cu mine pe drumul pe care am mers!”. (Cartea Genezei 35, 3)

  • Ei au plecat. Spaima lui Dumnezeu a fost peste cetăţile dimprejur şi acestea nu i-au urmărit pe fiii lui Iacób. (Cartea Genezei 35, 5)


"O demônio é forte com quem o teme, mas é fraquíssimo com quem o despreza." São Padre Pio de Pietrelcina