pronađen 9265 Rezultati za: Care
cu cât mai mult sângele lui Cristos, care prin Duhul veşnic s-a oferit pe sine fără prihană lui Dumnezeu, va curăţi conştiinţa voastră de faptele moarte, pentru a aduce cult Dumnezeului celui viu. (Scrisoarea către Evrei 9, 14)
spunând: „Acesta este sângele alianţei pe care Dumnezeu a prescris-o pentru voi”. (Scrisoarea către Evrei 9, 20)
tot la fel şi Cristos, după ce s-a oferit o dată ca să ia asupra sa păcatele celor mulţi, se va arăta a doua oară, fără păcat, pentru a-i mântui pe cei care îl aşteaptă. (Scrisoarea către Evrei 9, 28)
De fapt, Legea, care are o umbră a bunurilor viitoare, şi nu icoana realităţilor – prin jertfele aduse neîncetat în fiecare an –, nu poate nicidecum să-i desăvârşească pe cei care se apropie. (Scrisoarea către Evrei 10, 1)
Altfel nu ar înceta oare jertfele aduse, dacă cei care aduc cult, curăţaţi o dată pentru totdeauna, nu ar mai avea conştiinţa păcatelor? (Scrisoarea către Evrei 10, 2)
Pe când orice preot stă [în picioare] pentru a aduce cult în fiecare zi şi a oferi de multe ori aceleaşi jertfe, care nu pot nicidecum să înlăture păcatele, (Scrisoarea către Evrei 10, 11)
pentru că el, printr-o singură jertfă, i-a dus la desăvârşire pentru totdeauna pe cei care sunt sfinţiţi. (Scrisoarea către Evrei 10, 14)
„Aceasta este alianţa pe care o voi încheia cu ei după zilele acelea – spune Domnul: Voi pune legile mele în inima lor şi le voi înscrie în mintea lor”, (Scrisoarea către Evrei 10, 16)
pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o prin catapeteasmă, adică prin trupul său, (Scrisoarea către Evrei 10, 20)
Să ţinem cu neclintire mărturisirea speranţei, pentru că cel care a promis este demn de încredere! (Scrisoarea către Evrei 10, 23)
ci doar o aşteptare îngrozitoare a judecăţii şi furia focului care este gata să-i mistuie pe cei răzvrătiţi. (Scrisoarea către Evrei 10, 27)
Cu cât mai aspră, credeţi voi, că va fi pedeapsa ce i se cuvine celui care îl va fi călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va fi considerat profanat sângele alianţei în care a fost sfinţit şi îl va fi batjocorit pe Duhul harului? (Scrisoarea către Evrei 10, 29)