pronađen 661 Rezultati za: Avraam Tatăl Multor Națiuni
Când mă aflam în ţara mea, în pământul lui Israél, şi când eram tânăr, tot tribul lui Neftáli, tatăl meu, s-a îndepărtat de casa lui Davíd, strămoşul meu, şi de Ierusalím, cetatea aleasă dintre toate triburile lui Israél ca toate triburile lui Israél să aducă jertfe [acolo] şi a fost sfinţit templul locuinţei lui Dumnezeu, fiind el construit în ea pentru toate generaţiile în veci. (Cartea lui Tobía 1, 4)
Nu mi-am pătat numele şi nici numele tatălui meu în ţara captivităţii mele. Sunt singură la tatăl meu şi nu are un alt copil care să-l moştenească. Nu are niciun frate apropiat şi nici rudă, ca să mă păstrez de soţie pentru el. Mi-au pierit deja şapte [soţi]: pentru ce să mai trăiesc? Dar dacă ţie nu-ţi place să mă dai morţii, Doamne, ascultă acum reproşul [adus] mie!”. (Cartea lui Tobía 3, 15)
Tobía, răspunzând, i-a zis lui Tobít, tatăl său: „Tată, toate câte mi le-ai poruncit le voi face. (Cartea lui Tobía 5, 1)
Tobía a intrat şi i-a dat de ştire lui Tobít, tatăl său: „Iată, am găsit un om dintre fraţii noştri, fiii lui Israél!”. El i-a zis: „Cheamă-l la mine pe [acest] om ca să aflu care este neamul lui şi din ce trib este, dacă e de încredere ca să meargă cu tine, copile”. (Cartea lui Tobía 5, 9)
[Rafaél] i-a zis: „Voi merge cu el, nu te teme: vom merge sănătoşi şi sănătoşi ne vom întoarce la tine, pentru că drumul este sigur!”. [Tobít] i-a zis: „Fii binecuvântat, frate!”. Apoi l-a chemat pe fiul său şi i-a zis: „Copile, pregăteşte cele [necesare] pentru drum şi du-te cu fratele tău! Iar Dumnezeul din cer să aibă grijă de voi acolo şi să vă aducă înapoi la mine sănătoşi! Îngerul lui să vă însoţească cu grijă, copile!”. Şi au ieşit ca să plece la drum, i-au îmbrăţişat pe tatăl şi pe mama lui, iar Tobít i-a zis: „Mergi sănătos!”. (Cartea lui Tobía 5, 17)
Nu are alt fiu sau altă fiică în afară de Sára singură. Tu eşti cel mai apropiat dintre toţi bărbaţii ca să o obţii. Şi pentru tatăl ei tu ai dreptul să o ai ca moştenire. Fata este inteligentă şi curajoasă, foarte frumoasă, iar tatăl ei este [un om] bun”. (Cartea lui Tobía 6, 12)
I-a mai spus: „Ţie ţi se cuvine să o iei. Ascultă-mă, frate! Voi vorbi cu tatăl despre fată în noaptea aceasta ca să ţi-o luăm ca mireasă. Când ne vom întoarce din Raghés, îi vom face nunta. Ştiu că Raguél nu ar putea să ţi-o refuze şi să o logodească cu altul, căci atunci ar fi vrednic de moarte, după judecata cărţii lui Moise, pentru că ştie că ţie ţi se cuvine să o ai pe fata lui înaintea oricărui bărbat. Acum, ascultă-mă, frate! Vom vorbi despre fată în noaptea aceasta şi o vom logodi cu tine. Când ne vom întoarce de la Raghés, o vom lua şi o vom aduce cu noi la tine acasă”. (Cartea lui Tobía 6, 13)
Acum, mi-e teamă pentru că nu-i face rău ei, ci, dacă cineva se apropie de ea, îl omoară. Eu sunt singur la tatăl meu: nu vreau să mor şi să cobor viaţa tatălui meu şi a mamei mele cu suferinţă din cauza mea în mormântul lor, căci nu au un alt fiu care să-i îngroape”. (Cartea lui Tobía 6, 15)
Ea le-a zis: „Este sănătos?”. Ei i-au răspuns: „Este sănătos, trăieşte!”. Iar Tobía i-a spus: „Este tatăl meu”. (Cartea lui Tobía 7, 5)
Raguél a chemat-o pe Sára, fiica lui, şi ea s-a dus la el. Luându-i mâna, i-a dat-o lui [Tobía] şi i-a zis: „Ia-o după lege şi după judecata scrisă în cartea lui Moise! Îţi este dată de soţie. Ia-o şi du-o la tatăl tău sănătos! Dumnezeul cerului să vă dăruiască pace!”. (Cartea lui Tobía 7, 13)
Din câte am, ia de aici jumătate şi mergi sănătos la tatăl tău! Iar cealaltă jumătate, când vom muri eu şi soţia mea, este a voastră. Ai încredere, copile: eu sunt tatăl tău şi Édna, mama ta! Noi suntem alături de tine şi de sora ta de acum şi până-n veac. Ai încredere, copile!”. (Cartea lui Tobía 8, 21)
Tu ştii că tatăl meu numără zilele, iar dacă întârzii o zi îl voi mâhni foarte tare. Vezi ce a jurat Raguél şi că nu pot să încalc jurământul lui”. (Cartea lui Tobía 9, 4)