pronađen 2615 Rezultati za: Armura Lui Dumnezeu
Mardohéu a plecat şi a făcut conform cu tot ceea ce i-a poruncit Estéra. (17a) El s-a rugat Domnului, amintind toate faptele Domnului şi spunând: (17b) „Doamne, Doamne, regele tuturor, tu care stăpâneşti peste toate, în puterea ta sunt toate şi nu este nimeni care să se împotrivească ţie când vrei să îl eliberezi pe Israél! (17c) Tu ai făcut cerul şi pământul şi toate lucrurile minunate care sunt sub cer; tu eşti stăpânul tuturor şi nu este nimeni să ţi se împotrivească ţie, Doamne. (17d) Tu pe toate le cunoşti şi le ştii, Doamne, că nu din mândrie, nici din trufie, nici din dorinţă de glorie am făcut aceasta, că nu m-am plecat înaintea arogantului Amán. Căci mi-ar fi plăcut să-i sărut tălpile picioarelor pentru eliberarea lui Israél. (17e) Dar am făcut aceasta ca să nu pun gloria omului deasupra gloriei lui Dumnezeu şi să nu mă plec înaintea nimănui în afară de tine, Domnul meu, şi nu fac aceasta din trufie. (17f) Acum, Doamne Dumnezeule, regele şi Dumnezeul lui Abrahám, cruţă-l pe poporul tău! Căci [duşmanii] privesc la noi ca să ne distrugă şi să nimicească moştenirea ta de la început. (17g) Nu dispreţui partea ta pe care ai eliberat-o pentru tine din Egipt! (17h) Ascultă rugăciunea mea şi iartă moştenirii tale; schimbă plânsul nostru în veselie pentru ca, fiind în viaţă, să lăudăm numele tău, Doamne, şi nu închide gura celor care te laudă!”. (17i) Tot Israélul a strigat din [toată] puterea lui pentru că moartea lor le era înaintea ochilor. (17k) Şi regina Estéra şi-a căutat scăparea la Domnul, fiind cuprinsă de agonia morţii. Şi-a scos hainele ei de cinste, şi-a îmbrăcat haine de strâmtorare şi plâns, iar în locul miresmelor de măreţie şi-a presărat cenuşă şi gunoi, trupul şi l-a umilit foarte mult, iar orice loc al bucuriei l-a umplut cu şuviţe din părul ei şi l-a rugat pe Domnul Dumnezeul lui Israél, zicând: (17l) Domnul meu şi regele nostru, tu eşti unic; Ajută-mă pe mine, care sunt singură şi nu am pe nimeni să mă ajute în afară de tine! Căci pericolul meu este lângă mine. (17m) Am auzit de când m-am născut în tribul părinţilor mei că tu, Doamne, l-ai luat pe Israél dintre toate popoarele şi pe părinţii noştri, dintre toţi strămoşii lor, spre moştenire veşnică, şi le-ai făcut tot ceea ce le-ai spus. (17n) Noi am păcătuit înaintea ta şi ne-ai dat în mâinile duşmanilor noştri, pentru că i-am cinstit pe zeii lor: tu eşti drept, Doamne! (17o) Ei nu se mulţumesc cu amărăciunea sclaviei noastre, ci şi-au pus mâinile peste mâinile idolilor lor, ca să facă să piară hotărârea gurii tale, să nimicească moştenirea ta şi să închidă gura celor care te laudă şi să distrugă gloria ta şi a altarului tău; (17p) să deschidă gura popoarelor spre lauda celor deşarte şi un rege muritor să fie admirat în veci. (17q) Nu da, Doamne, sceptrul tău celor care nu sunt, ca să nu râdă de căderea noastră; întoarce planul lor împotriva lor şi fă-l de ruşine pe cel care ne-a dominat! (17r) Aminteşte-ţi, Doamne, fă-te cunoscut în timpul suferinţei noastre şi dă-mi curaj, rege al dumnezeilor şi stăpân al tuturor puterilor! (17s) Pune cuvânt potrivit în gura mea înaintea [acestui] leu şi schimbă inima lui spre ură faţă de prigonitorul nostru, spre pieirea lui şi a celor de aceeaşi gândire cu el! (17t) Pe noi scapă-ne din mâna lui şi ajută-mă pe mine, care sunt singură şi nu am pe nimeni în afară de tine, Doamne! (17u) Tu le cunoşti pe toate şi ştii că am urât cinstea celor nelegiuiţi şi că mi-e scârbă de patul celor necircumcişi şi al tuturor străinilor. (17w) Tu cunoşti necazul meu, că mi-e scârbă de semnul măreţiei mele care este pe capul meu în zilele când trebuie să apar; îl detest ca pe o zdreanţă de fiecare lună şi nu-l port în zilele liniştii mele. (17x) Slujitoarea ta nu a mâncat la masa lui Amán, nici nu am cinstit ospăţul regelui şi nici nu am băut vinul libaţiilor. (17y) Slujitoarea ta nu s-a bucurat, din ziua înălţării mele până acum, decât în tine, Doamne, Dumnezeul lui Abrahám. (17z) Dumnezeule, care eşti puternic peste toate, ascultă vocea celor fără de speranţă! Scapă-ne din mâna celor care ne fac rău şi eliberează-mă pe mine din teama mea! (Cartea Estérei 5, 17)
(1a) treia zi, Estéra s-a îmbrăcat cu [hainele] sale regale şi a venit în curtea interioară a casei regelui, în faţa casei regelui. Regele stătea pe tronul său de domnie, în faţa uşii casei. 1a În ziua a treia, când a încetat să se mai roage, s-a dezbrăcat de hainele de jale şi s-a îmbrăcat în veşmintele gloriei ei. (1b) Şi, împodobindu-se cu strălucire, după ce l-a chemat pe Dumnezeu cel a toate văzător şi mântuitor, le-a luat cu sine pe cele două slujnice: şi pe una dintre ele se sprijinea ca într-o alintare, iar cealaltă o urma ţinându-i poalele veşmântului. 1c Ea era îmbujorată în culmea frumuseţii ei şi chipul îi era vesel ca al unei îndrăgostite, însă inima îi era strânsă de teamă. 1d Şi, după ce a trecut de toate uşile, a stat dreaptă înaintea regelui; acesta era aşezat pe tronul său regesc şi îmbrăcat cu toate veşmintele strălucirii sale, împodobit peste tot cu aur şi nestemate; şi era foarte înfricoşător. 1e Şi, ridicându-şi chipul înflăcărat de slavă, a privit în culmea mâniei, iar regina s-a prăbuşit: s-a schimbat la faţă de slăbiciune şi şi-a lăsat capul pe cel al slujnicei care mergea înaintea ei. 1f Dar Dumnezeu a schimbat duhul regelui în blândeţe şi, tulburat, acesta a sărit de pe tronul lui şi a prins-o în braţe până şi-a venit în fire; şi o mângâia cu cuvinte împăciuitoare şi i-a spus: 1g „Ce este, Estéra? Eu sunt fratele tău; îndrăzneşte, nu vei muri, căci porunca noastră este pentru cei de rând: apropie-te!”. (Cartea Estérei 6, 1)
Când a văzut-o regele pe regina Estéra, care stătea în curte, ea a aflat har în ochii lui. Regele a întins către Estéra sceptrul de aur care era în mâna lui, iar Estéra s-a apropiat şi a atins vârful sceptrului. 2a Ea i-a spus: „Te-am văzut, stăpâne, ca pe un înger al lui Dumnezeu şi inima mi s-a tulburat de teama slavei tale; căci minunuat eşti, stăpâne, şi chipul tău este plin de farmec”. 2b Şi, în timp ce-i vorbea, a căzut cuprinsă de slăbiciune, iar regele s-a tulburat şi toţi slujitorii lui au început să o încurajeze. (Cartea Estérei 6, 2)
Căci Mardohéu, iudeul, era primul după regele Artaxérxes. Era mare printre iudei şi plăcut de mulţi fraţi ai săi, căci a căutat binele poporului său şi a vorbit de pace întregii sale descendenţe. (3a) Mardohéu a zis: „De la Domnul s-au întâmplat acestea! (3b) Îmi amintesc de visul pe care l-am avut despre aceste lucruri şi peste niciunul dintre ele nu s-a trecut: (3c) izvorul cel mic care a devenit fluviu, lumina care era, soarele şi apa multă; Estéra este fluviul pe care a luat-o în căsătorie regele şi a făcut-o regină. (3d) Cei doi balauri sunt eu şi Amán. (3e) Popoarele sunt cele care s-au adunat ca să distrugă numele iudeilor. (3f) Poporul meu, acesta este Israélul, cei care au strigat către Dumnezeu şi au fost mântuiţi; Domnul l-a mântuit pe poporul său şi ne-a eliberat Domnul de toate aceste rele; Dumnezeu a făcut semne şi minuni mari care nu au mai fost între toate popoarele. (3g) De aceea a făcut două zaruri: unul pentru poporul lui Dumnezeu şi unul pentru toate popoarele. (3h) Aceste două zaruri au fost aruncate la ceasul, la timpul hotărât şi în ziua judecăţii înaintea lui Dumnezeu şi înaintea tuturor popoarelor. (3i) Dumnezeu şi-a amintit de poporul său şi a făcut dreptate pentru moştenirea sa. (3k) Vor fi [celebrate] aceste zile în luna Adár, în zilele a paisprezecea şi a cincisprezecea ale acestei luni cu adunare, cu bucurie şi veselie înaintea lui Dumnezeu, în fiecare generaţie, pentru totdeauna, în poporul său, Israél”. (3l) În anul al patrulea al domniei lui Ptoleméu şi al Cleopátrei, Dositéu, care spunea că este preot şi levít, şi Ptoleméu, fiul său, au adus scrisoarea deschisă despre Purím afirmând că este tradusă de Lisimáh, fiul lui Ptoleméu, dintre [cei care locuiau] în Ierusalím. (Cartea Estérei 11, 3)
Era un om în ţinutul Uţ, al cărui nume era Iob. Omul acesta era neprihănit şi drept, se temea de Dumnezeu şi se ferea de rău. (Cartea lui Iob 1, 1)
După ce trecea turul zilelor de ospăţ, Iob trimtea ca să-i sfinţească. Se trezea dimineaţa şi aducea arderi de tot după numărul tuturor. Căci Iob spunea: „Poate fiii mei au păcătuit şi l-au «binecuvântat» pe Dumnezeu în inima lor”. Aşa făcea Iob în toate zilele. (Cartea lui Iob 1, 5)
Dar a fost o zi când au venit fiii lui Dumnezeu să stea înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor. (Cartea lui Iob 1, 6)
I-a zis Domnul lui Satana: „Ai băgat de seamă că nu este nimeni ca slujitorul meu Iob: neprihănit şi drept, se teme de Dumnezeu şi se fereşte de rău”. (Cartea lui Iob 1, 8)
Satana i-a răspuns Domnului şi a zis: „Oare degeaba se teme Iob de Dumnezeu? (Cartea lui Iob 1, 9)
Pe când el încă vorbea, a venit un altul şi a zis: „Focul lui Dumnezeu a căzut din cer şi a ars turma, iar pe tineri i-a devorat. Am scăpat numai eu, ca să-ţi fac cunoscut”. (Cartea lui Iob 1, 16)
În toate acestea, Iob nu a păcătuit şi nu a făcut [nimic] dezgustător faţă de Dumnezeu. (Cartea lui Iob 1, 22)
Dar a fost o zi când au venit fiii lui Dumnezeu să stea înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor. (Cartea lui Iob 2, 1)
