pronađen 1102 Rezultati za: Arc
Dar ei s-au răzvrătit împotriva ta; au aruncat în urma lor legea ta, i-au ucis pe profeţii tăi care mărturiseau împotriva lor ca să-i întoarcă la tine: au săvârşit blasfemii mari. (Cartea lui Nehemía 9, 26)
În acele zile am văzut în Iúda [oameni] care călcau în teasc în [zi de] sabát, care aduceau snopi şi îi încărcau pe măgari, ba chiar şi vin, struguri şi smochine şi orice fel de poveri: le aduceau la Ierusalím în zi de sabát. Iar eu am mărturisit [împotriva lor] în ziua când vindeau mărfurile. (Cartea lui Nehemía 13, 15)
I-am purificat de orice străin şi am stabilit sarcini pentru preoţi şi pentru levíţi, fiecare la lucrarea lui, (Cartea lui Nehemía 13, 30)
Mi s-a pregătit masa; mi s-au pregătit multe feluri de mâncare. I-am spus lui Tobía, fiul meu: „Copile, mergi, şi dacă vei găsi vreun sărac dintre fraţii noştri luaţi captivi la Niníve care îşi aminteşte din toată inima [de Domnul], adu-l să mănânce împreună cu mine! Iată, eu te voi aştepta, copile, până te vei întoarce!”. (Cartea lui Tobía 2, 2)
Fă cu mine după cum îţi place! Porunceşte să fie luat duhul meu din mine, ca să fiu dezlegat de pe faţa pământului şi să devin pământ! Căci mai de folos îmi este să mor decât să trăiesc, pentru că am auzit reproşuri mincinoase şi am multă durere în mine. Porunceşte, Doamne, să fiu dezlegat de strâmtorarea aceasta! Dezleagă-mă înspre locul de veci şi nu-ţi întoarce faţa de la mine, Doamne! Căci îmi este mai de folos să mor decât să privesc strâmtorare multă în viaţa mea şi să mai aud reproşuri!”. (Cartea lui Tobía 3, 6)
Iar celor care săvârşesc dreptatea dă-le pomană din bunurile tale şi ochiul tău să nu ezite când dai de pomană! Nu-ţi întoarce faţa de la niciun sărac şi nici faţa lui Dumnezeu nu se va întoarce de la tine! (Cartea lui Tobía 4, 7)
Atunci, Tobít, răspunzând, i-a zis lui Tobía, fiul său: „El mi-a dat o scrisoare semnată de el şi eu i-am dat lui scrisoarea semnată de mine. Am rupt-o în două şi fiecare a luat o [bucată]. I-am dat-o împreună cu argintul şi, iată, sunt şapte ani de când eu i-am încredinţat argintul. Acum, copile, caută-ţi un om de încredere care să meargă cu tine şi-i vom da răsplată când te vei întoarce! Adu acest argint!”. (Cartea lui Tobía 5, 3)
[Rafaél] i-a zis: „Voi merge cu el, nu te teme: vom merge sănătoşi şi sănătoşi ne vom întoarce la tine, pentru că drumul este sigur!”. [Tobít] i-a zis: „Fii binecuvântat, frate!”. Apoi l-a chemat pe fiul său şi i-a zis: „Copile, pregăteşte cele [necesare] pentru drum şi du-te cu fratele tău! Iar Dumnezeul din cer să aibă grijă de voi acolo şi să vă aducă înapoi la mine sănătoşi! Îngerul lui să vă însoţească cu grijă, copile!”. Şi au ieşit ca să plece la drum, i-au îmbrăţişat pe tatăl şi pe mama lui, iar Tobít i-a zis: „Mergi sănătos!”. (Cartea lui Tobía 5, 17)
Dar [Tobít] i-a zis: „Nu te îngrijora! Copilul nostru va merge sănătos şi sănătos se va întoarce la noi. Iar ochii tăi îl vor vedea în ziua în care va veni sănătos la tine. (Cartea lui Tobía 5, 21)
Nu te îngijora şi nu te teme pentru ei, soră! Îngerul cel bun îl va însoţi şi îi va arăta drumul cel bun şi se va întoarce sănătos”. (Cartea lui Tobía 5, 22)
I-a mai spus: „Ţie ţi se cuvine să o iei. Ascultă-mă, frate! Voi vorbi cu tatăl despre fată în noaptea aceasta ca să ţi-o luăm ca mireasă. Când ne vom întoarce din Raghés, îi vom face nunta. Ştiu că Raguél nu ar putea să ţi-o refuze şi să o logodească cu altul, căci atunci ar fi vrednic de moarte, după judecata cărţii lui Moise, pentru că ştie că ţie ţi se cuvine să o ai pe fata lui înaintea oricărui bărbat. Acum, ascultă-mă, frate! Vom vorbi despre fată în noaptea aceasta şi o vom logodi cu tine. Când ne vom întoarce de la Raghés, o vom lua şi o vom aduce cu noi la tine acasă”. (Cartea lui Tobía 6, 13)
În fiecare zi, Tobít făcea numărătoarea zilelor necesare ca să meargă şi să se întoarcă, iar când s-au împlinit zilele şi fiul său nu venea, (Cartea lui Tobía 10, 1)