Mosaico decorativo

pronađen 1204 Rezultati za: Țara Promisă

  • aşa cum au făcut pentru mine fiii lui Esáu, care locuiesc în Seír, şi cei din Moáb, care locuiesc în Ar, până voi trece Iordánul spre ţara pe care ne-o dă Domnul Dumnezeul nostru!». (Cartea Deuteronómului 2, 29)

  • Domnul mi-a zis: «Iată, am început să-i dau înaintea ta pe Sihón şi ţara lui; începe să-i iei în stăpânire ţara ca s-o moşteneşti»! (Cartea Deuteronómului 2, 31)

  • Dar de ţara fiilor lui Amón nu te-ai apropiat, de toate malurile râului Iabóc, de cetăţile de pe munte şi de tot ce a poruncit Domnul Dumnezeul nostru. (Cartea Deuteronómului 2, 37)

  • Domnul mi-a zis: «Nu te teme de el, căci îl dau în mâna ta pe el şi tot poporul lui şi ţara lui; să faci cu el aşa cum ai făcut cu Sihón, regele amoréilor, care locuia la Heşbón!». (Cartea Deuteronómului 3, 2)

  • Astfel am luat în acel timp ţara de dincoace de Iordán de la cei doi regi ai amoréilor, de la râul Arnón până la muntele Hermón (Cartea Deuteronómului 3, 8)

  • În acel timp am luat în stăpânire ţara aceasta. De la Aroér, care este lângă râul Arnón şi jumătatea muntelui Galaád, şi cetăţile lui le-am dat [tribului] lui Rubén şi lui Gad. (Cartea Deuteronómului 3, 12)

  • În acel timp v-am poruncit: «Domnul Dumnezeul vostru vă dă ţara aceasta ca s-o luaţi în stăpânire. Treceţi înarmaţi înaintea fraţilor voştri, fiii lui Israél, toţi bărbaţii puternici! (Cartea Deuteronómului 3, 18)

  • până ce Domnul va da odihnă fraţilor voştri ca şi vouă şi vor lua şi ei în stăpânire ţara pe care le-o dă Domnul Dumnezeul vostru dincolo de Iordán. Atunci să vă întoarceţi fiecare în moştenirea pe care v-am dat-o». (Cartea Deuteronómului 3, 20)

  • Lasă-mă, te rog, să trec şi să văd ţara aceea bună de dincolo de Iordán, munţii aceia frumoşi şi Libánul!». (Cartea Deuteronómului 3, 25)

  • Dă-i porunci lui Iósue, încurajează-l şi întăreşte-l, căci el va merge înaintea acestui popor şi-l va face să stăpânească ţara pe care o vezi!». (Cartea Deuteronómului 3, 28)

  • Iată, vă învăţ hotărâri şi judecăţi după cum mi-a poruncit Domnul Dumnezeul meu, ca să le împliniţi astfel în ţara în care intraţi ca s-o luaţi în stăpânire! (Cartea Deuteronómului 4, 5)

  • În acel timp, Domnul mi-a poruncit să vă învăţ hotărâri şi judecăţi, ca să le împliniţi în ţara în care mergeţi ca să o luaţi în stăpânire. (Cartea Deuteronómului 4, 14)


"O mal não se vence com o mal, mas com o bem, que tem em si uma força sobrenatural." São Padre Pio de Pietrelcina