pronađen 26382 Rezultati za: Şi
Toţi copiii lui Israél au ieşit şi s-au adunat ca un singur om – de la Dan până la Béer-Şéba şi ţara Galaád – înaintea Domnului, la Míţpa. (Cartea Judecătorilor 20, 1)
Fiii lui Beniamín au auzit că fiii lui Israél au urcat la Míţpa şi au zis: „Spuneţi: «Cum s-a întâmplat răul acesta?»!”. (Cartea Judecătorilor 20, 3)
Locuitorii din Ghibéea s-au ridicat împotriva mea şi au înconjurat noaptea casa din cauza mea. Se gândeau să mă omoare, şi-au bătut joc de concubina mea şi ea a murit. (Cartea Judecătorilor 20, 5)
Mi-am luat concubina şi am tăiat-o în bucăţi pe care le-am trimis în tot ţinutul moştenirii lui Israél. Căci au săvârşit o mişelie şi o nelegiuire în Israél. (Cartea Judecătorilor 20, 6)
Iată, voi toţi sunteţi fii ai lui Israél: cercetaţi acest lucru şi hotărâţi aici!”. (Cartea Judecătorilor 20, 7)
Tot poporul s-a ridicat ca un singur om şi a zis: „Niciunul dintre noi nu va merge la cortul lui şi nimeni nu se va întoarce acasă. (Cartea Judecătorilor 20, 8)
Vom lua zece oameni din o sută din toate triburile lui Israél, o sută dintr-o mie şi o mie din zece mii; ei să ia provizii pentru popor ca, atunci când vor ajunge la Ghibéea din Beniamín, să-i facă după nelegiuirea pe care au făcut-o în Israél”. (Cartea Judecătorilor 20, 10)
Toţi bărbaţii lui Israél s-au adunat împotriva cetăţii, uniţi ca un singur om. (Cartea Judecătorilor 20, 11)
Acum, scoateţi-i pe oamenii [aceia] – fii ai lui Beliál – ca să-i omorâm şi să înlăturăm răul din Israél!”. Dar fiii lui Beniamín nu au vrut să asculte glasul fraţilor lor, fiii lui Israél. (Cartea Judecătorilor 20, 13)
În ziua aceea, fiii lui Beniamín au numărat din cetăţi douăzeci şi şase de mii de oameni care mânuiau sabia; numai dintre locuitorii din Ghibéea au numărat şapte sute de bărbaţi viteji. (Cartea Judecătorilor 20, 15)
În tot poporul acesta erau şapte sute de oameni aleşi, care erau stângaci. Toţi aceştia trăgeau cu praştia într-un [fir] de păr şi nu dădeau greş. (Cartea Judecătorilor 20, 16)
Fiii lui Israél s-au ridicat, au urcat la Bétel şi l-au întrebat pe Dumnezeu: „Cine dintre noi să urce primul ca să lupte împotriva fiilor lui Beniamín?”. Domnul a răspuns: „Iúda să urce primul!”. (Cartea Judecătorilor 20, 18)