Mosaico decorativo

pronađen 26382 Rezultati za: Şi

  • Noi am zis: «Dacă va fi ca mâine să se spună către noi şi către generaţiile noastre», noi vom zice: «Iată modelul altarului pe care l-au făcut părinţii noştri, nu pentru ardere de tot şi nici pentru jertfă, ci ca mărturie între noi şi voi!». (Cartea lui Iósue 22, 28)

  • Departe de noi să ne răzvrătim împotriva Domnului şi să părăsim astăzi urmarea Domnului prin zidirea unui altar pentru arderi de tot, pentru ofrande şi pentru jertfe, diferit de altarul Domnului Dumnezeului nostru care este înaintea sanctuarului său!”. (Cartea lui Iósue 22, 29)

  • Când Pinhás, preotul, căpeteniile adunării şi căpeteniile între miile lui Israél care erau cu el au auzit cuvintele pe care le-au rostit fiii lui Rubén, fiii lui Gad şi fiii lui Manáse, li s-a părut bine. (Cartea lui Iósue 22, 30)

  • Pinhás, fiul lui Eleazár, preotul, le-a spus fiilor lui Rubén, fiilor lui Gad şi fiilor lui Manáse: „Astăzi am cunoscut că Domnul este în mijlocul nostru, pentru că nu aţi săvârşit infidelitatea aceasta împotriva Domnului. Şi i-aţi salvat pe fiii lui Israél din mâna Domnului”. (Cartea lui Iósue 22, 31)

  • Pinhás, fiul lui Eleazár, preotul, şi căpeteniile s-au întors de la fiii lui Rubén şi de la fiii lui Gad, din ţara Galaád în ţara Canaán, la fiii lui Israél, cărora le-au adus ştirea. (Cartea lui Iósue 22, 32)

  • Lucrul acesta a fost plăcut în ochii fiilor lui Israél. Fiii lui Israél l-au binecuvântat pe Dumnezeu şi nu mai ziceau că merg împotriva lor la luptă ca să le prădeze ţara în care locuiau fiii lui Rubén şi fiii lui Gad. (Cartea lui Iósue 22, 33)

  • Fiii lui Rubén şi fiii lui Gad au numit altarul acela „`ëd”, căci [şi-au zis]: „el este martor între noi că Domnul este Dumnezeu”. (Cartea lui Iósue 22, 34)

  • Iósue a chemat tot Israélul, pe bătrânii lui, căpeteniile lui, judecătorii lui şi pe scribii lui şi le-a zis: „Eu am devenit bătrân. (Cartea lui Iósue 23, 2)

  • Aţi văzut tot ce le-a făcut Domnul Dumnezeul vostru tuturor acelor popoare în faţa voastră; căci însuşi Domnul Dumnezeul vostru a luptat pentru voi. (Cartea lui Iósue 23, 3)

  • Iată, v-am împărţit toate celelalte popoare ca moştenire, după familiile voastre, de la Iordán, şi toate popoarele pe care le-am nimicit [până] la Marea cea Mare, spre apusul soarelui! (Cartea lui Iósue 23, 4)

  • Domnul Dumnezeul vostru le va alunga dinaintea voastră şi le va înlătura dinaintea voastră, iar voi le veţi stăpâni ţara, după cum a zis Domnul Dumnezeul vostru. (Cartea lui Iósue 23, 5)

  • Fiţi tari ca să păziţi şi să împliniţi tot ceea ce este scris în Cartea Legii lui Moise fără să vă abateţi nici la dreapta, nici la stânga! (Cartea lui Iósue 23, 6)


"O homem sem Deus é um ser mutilado". São Padre Pio de Pietrelcina