pronađen 26382 Rezultati za: Şi
Aşadar, cei care fuseseră împrăştiaţi după persecuţia care a avut loc împotriva lui Ştéfan au ajuns până în Fenícia, Cípru şi Antiohía, dar nu predicau cuvântul decât iudeilor. (Faptele Apostolilor 11, 19)
Totuşi erau între ei unii bărbaţi ciprioţi şi cireneni care au venit la Antiohía şi care le-au vorbit grecilor vestindu-l pe Domnul Isus. (Faptele Apostolilor 11, 20)
Mâna Domnului era cu ei şi a fost mare numărul celor care au crezut şi s-au întors la Domnul. (Faptele Apostolilor 11, 21)
Vestea despre ei a ajuns la urechile Bisericii care era în Ierusalím şi l-au trimis pe Bárnaba la Antiohía. (Faptele Apostolilor 11, 22)
Când a ajuns şi a văzut harul lui Dumnezeu, el s-a bucurat şi i-a îndemnat pe toţi să rămână în Domnul cu inimă neclintită. (Faptele Apostolilor 11, 23)
El era un om bun, plin de Duhul Sfânt şi credinţă. Astfel, o mare mulţime s-a adăugat la Domnul. (Faptele Apostolilor 11, 24)
Când l-a găsit, l-a adus la Antiohía. Un an întreg au luat parte la adunările Bisericii şi au învăţat o mulţime numeroasă. În Antiohía, discipolii au fost numiţi pentru prima dată creştini. (Faptele Apostolilor 11, 26)
Unul dintre ei, cu numele Ágabos, s-a ridicat şi, prin puterea Duhului, a prevestit că va fi o mare foamete peste tot pământul. Aceasta a avut loc în [timpul] lui Claudiu. (Faptele Apostolilor 11, 28)
Şi aşa au făcut şi le-au trimis prin mâinile lui Bárnaba şi ale lui Saul către prezbíteri. (Faptele Apostolilor 11, 30)
Când a văzut că aceasta este pe placul iudeilor, a decis să-l prindă şi pe Petru; erau atunci zilele Ázimelor. (Faptele Apostolilor 12, 3)
L-a prins şi l-a aruncat în închisoare, încredinţându-l la patru grupe de câte patru soldaţi ca să-l păzească, voind să-l înfăţişeze poporului după Paşte. (Faptele Apostolilor 12, 4)
Dar în noaptea dinaintea zilei în care Iród avea să-l înfăţişeze, Petru dormea între doi soldaţi, legat cu două lanţuri, iar în faţa uşii, nişte străjeri păzeau închisoarea. (Faptele Apostolilor 12, 6)