pronađen 355 Rezultati za: înțelepciune A Oamenilor
Astfel au fost îndreptate căile celor de pe pământ, oamenii au învăţat cele plăcute ţie şi au fost mântuiţi prin înţelepciune. (Cartea Înţelepciunii 9, 18)
Tu te înduri de toate, pentru că toate le poţi, treci cu vederea peste păcatele oamenilor, spre convertire. (Cartea Înţelepciunii 11, 23)
Cine ar [putea] să spună: „Ce ai făcut?” sau cine ar putea să stea împotriva judecăţii tale? Sau cine te va acuza că distrugi neamurile pe care le-ai făcut? Sau cine va veni să stea înaintea ta ca răzbunător al oamenilor nedrepţi? (Cartea Înţelepciunii 12, 12)
Nefericiţi sunt cei a căror speranţă este în cele moarte, care numesc dumnezei lucrările mâinilor oamenilor, realizate din aur şi din argint, asemănare şi reprezentare de animale sau de piatră nefolositoare, lucrare a unei mâini din vechime. (Cartea Înţelepciunii 13, 10)
De aceea, va fi o condamnare cu privire la idolii neamurilor, pentru că au ajuns un lucru abominábil în creaţia lui Dumnezeu, un scandal pentru sufletele oamenilor şi o capcană pentru picioarele celor nepricepuţi. (Cartea Înţelepciunii 14, 11)
Căci prin vanitatea oamenilor au intrat în lume şi de aceea sfârşitul lor grabnic a fost decis. (Cartea Înţelepciunii 14, 14)
Nu ne-a înşelat invenţia malefică a oamenilor, nici truda neroditoare a zugravilor de umbre, forme vopsite cu diferite culori, (Cartea Înţelepciunii 15, 4)
la orice făptură, după dărnicia lui, a dăruit-o celor care îl iubesc. Iubirea lui Dumnezeu este înţelepciune glorioasă; celor care văd o împarte pentru ca să o privească. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 1, 10)
Înţelepciune şi învăţătură este teama de Domnul, iar plăcerea [Domnului] este credinţa şi blândeţea. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 1, 27)
Nu fi ipocrit printre gurile oamenilor şi fii atent la buzele tale! (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 1, 29)
Să cădem în mâinile Domnului, şi nu în mâinile oamenilor, căci precum este măreţia lui, tot aşa este şi îndurarea lui! (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 2, 18)
Nu te ocupa de cele ce sunt de prisos lucrărilor tale, căci ţi s-au arătat mai multe [decât poate pricepe] inteligenţa oamenilor. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 3, 23)