Mosaico decorativo

pronađen 13472 Rezultati za: Îi

  • El le-a spus: «Un om duşmănos a făcut aceasta». Servitorii i-au spus: «Vrei să mergem ca să o smulgem?». (Evanghelia după sf. Matei 13, 28)

  • ca să se împlinească ceea ce fusese spus prin profetul care zice: „Îmi voi deschide gura în parabole, voi dezvălui lucruri ascunse de la întemeierea lumii”. (Evanghelia după sf. Matei 13, 35)

  • Atunci, lăsând mulţimile, a venit în casă, iar discipolii s-au apropiat de el şi i-au spus: „Explică-ne parabola neghinei din ogor!”. (Evanghelia după sf. Matei 13, 36)

  • Ogorul este lumea, sămânţa cea bună sunt fiii împărăţiei. Neghina sunt fiii Celui Rău. (Evanghelia după sf. Matei 13, 38)

  • Duşmanul care a semănat-o este Diavolul. Secerişul este sfârşitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii. (Evanghelia după sf. Matei 13, 39)

  • Deci, aşa cum se adună neghina şi se arde în foc, tot aşa va fi la sfârşitul lumii. (Evanghelia după sf. Matei 13, 40)

  • Fiul Omului îi va trimite pe îngerii săi, iar ei vor aduna din împărăţia lui toate scandalurile şi pe cei care săvârşesc nelegiuirea (Evanghelia după sf. Matei 13, 41)

  • Împărăţia cerurilor este asemenea comorii ascunse într-un ogor, pe care un om, găsind-o, o ascunde şi, plin de bucurie, merge şi vinde tot ce are şi cumpără ogorul acela. (Evanghelia după sf. Matei 13, 44)

  • Când s-a umplut, [oamenii] îl trag la ţărm, se aşază, adună ceea ce este bun în coşuri şi aruncă ceea ce este rău. (Evanghelia după sf. Matei 13, 48)

  • Tot aşa va fi la sfârşitul lumii: vor veni îngerii şi-i vor separa pe cei răi dintre cei drepţi (Evanghelia după sf. Matei 13, 49)

  • şi îi vor arunca în cuptorul cu foc. Acolo va fi plânset şi scrâşnirea dinţilor. (Evanghelia după sf. Matei 13, 50)

  • (Mc 6,1-6; Lc 4,16-30) Venind în locul lui natal, îi învăţa în sinagoga lor, aşa încât ei se mirau şi spuneau: „De unde are el această înţelepciune şi aceste puteri? (Evanghelia după sf. Matei 13, 54)


"Cuide de estar sempre em estado de graça." São Padre Pio de Pietrelcina