Löydetty 22 Tulokset: zdrobiţi

  • De aceea, cuvântul Domnului va fi pentru ei: «Poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, regulă peste regulă, regulă peste regulă, puţin aici, puţin acolo, ca să umble şi să cadă pe spate, să fie zdrobiţi, să cadă în cursă şi să fie prinşi»”. (Cartea profetului Isaía 28, 13)

  • Căci aşa vorbeşte Cel mare şi Preaînalt, cel care locuieşte în veşnicie, al cărui nume este sfânt: „Eu locuiesc în înălţime şi sfinţenie şi sunt cu cel cu sufletul zdrobit şi umilit ca să înviorez duhul celor umiliţi şi să fac să trăiască inima celor zdrobiţi. (Cartea profetului Isaía 57, 15)

  • Oare nu acesta este postul pe care l-am ales? Dezleagă lanţurile nelegiuirii, desfă legăturile jugului, trimite-i liberi pe cei zdrobiţi; înlăturaţi orice jug! (Cartea profetului Isaía 58, 6)

  • Urcă în Libán şi strigă, ridică-ţi glasul în Basán şi strigă din Abarím, pentru că vor fi zdrobiţi toţi cei care te iubeau! (Cartea profetului Ieremía 22, 20)

  • Pentru ce văd că ei sunt înspăimântaţi, întorşi înapoi? Vitejii lor sunt zdrobiţi şi fug în refugii fără să se întoarcă. Teroare de jur împrejur – oracolul Domnului. (Cartea profetului Ieremía 46, 5)

  • „Faceţi cunoscut între neamuri, faceţi să se audă, ridicaţi un steag, faceţi să se audă şi nu ascundeţi! Spuneţi: «Babilónul a fost capturat, a fost făcut de ruşine Bel, a fost zdrobit Merodác, au fost făcute de ruşine imaginile lor, au fost zdrobiţi idolii lor». (Cartea profetului Ieremía 50, 2)

  • Iar tu, fiul omului, gemi! Cu rărunchii zdrobiți și cu amărăciune gemi în văzul lor! (Cartea profetului Ezechiél 21, 11)

  • Samaría s-a făcut vinovată, pentru că s-a răzvrătit împotriva Dumnezeului ei. Vor cădea de sabie, pruncii lor vor fi zdrobiți și femeile însărcinate vor fi spintecate. (Cartea profetului Oséa 14, 1)

  • Dar și ea a fost deportată și a mers în captivitate. Pruncii ei au fost zdrobiți la capetele tuturor străzilor, pentru onoarea ei au fost aruncați sorții și toți cei mari ai săi au fost legați cu lanțuri. (Cartea profetului Nahúm 3, 10)

  • De aceea, și eu v-am făcut să fiți niște disprețuiți și niște zdrobiți pentru tot poporul, pentru că nu ați păzit căile mele și v-ați înălțat fața împotriva legii. (Cartea profetului Malahía 2, 9)


“Enquanto estivermos vivos sempre seremos tentados. A vida é uma contínua luta. Se às vezes há uma trégua é para respirarmos um pouco.” São Padre Pio de Pietrelcina