Löydetty 3956 Tulokset: voi

  • şi se va întoarce mânia fratelui tău de la tine şi va uita ce i-ai făcut! Atunci voi trimite să te aducă de acolo. Pentru ce să fiu fără copii, fără voi amândoi într-o singură zi?”. (Cartea Genezei 27, 45)

  • iar Domnul, care era deasupra ei, i-a spus: „Eu sunt Domnul Dumnezeul lui Abrahám, tatăl tău, şi Dumnezeul lui Isáac. Pământul pe care dormi ţi-l voi da ţie şi descendeței tale (Cartea Genezei 28, 13)

  • Iată, eu sunt cu tine şi te voi păzi oriunde vei merge; te voi aduce înapoi în pământul acesta, căci nu te voi părăsi până nu voi împlini ceea ce ţi-am spus”. (Cartea Genezei 28, 15)

  • Iar această piatră pe care am pus-o ca stelă [de aducere aminte] va fi casa lui Dumnezeu şi, din tot ce îmi va da, îi voi oferi a zecea parte”. (Cartea Genezei 28, 22)

  • Iacób le-a zis: „Fraţii mei, de unde sunteţi voi?”. Ei au răspuns: „Suntem din Harán”. (Cartea Genezei 29, 4)

  • Iacób o iubea pe Rahéla şi a zis: „Îţi voi sluji şapte ani pentru Rahéla, fiica ta cea mai mică”. (Cartea Genezei 29, 18)

  • Împlineşte săptămâna [nupţială] cu aceasta şi ţi-o voi da şi pe cealaltă în schimbul slujbei cu care mă vei sluji alţi şapte ani!”. (Cartea Genezei 29, 27)

  • A zămislit din nou şi a născut un fiu; şi a zis: „de data aceasta, îl voi lăuda pe Domnul”. De aceea i-a pus numele Iúda. Şi a încetat să mai nască. (Cartea Genezei 29, 35)

  • Când a văzut Rahéla că nu i-a născut lui Iacób, a început a o invidia pe sora sa şi i-a zis lui Iacób: „Dă-mi copii, iar de nu, voi muri!”. (Cartea Genezei 30, 1)

  • Ea a zis: „Iat-o pe servitoarea mea Bílha! Intră la ea şi ea va naşte pe genunchii mei şi de la ea voi avea şi eu copii!”. (Cartea Genezei 30, 3)

  • Dă-mi soţiile şi copiii mei pentru care ţi-am slujit şi voi pleca, căci tu ştii slujirea pe care ţi-am făcut-o!”. (Cartea Genezei 30, 26)

  • Şi a spus: „Hotărăşte ce plată vrei şi ţi-o voi da!”. (Cartea Genezei 30, 28)


“Enquanto tiver medo de ser infiel a Deus, você não será’. Deve-se ter medo quando o medo acaba!” São Padre Pio de Pietrelcina