Löydetty 301 Tulokset: vii
Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine cont de răul [primit]. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 13, 5)
dar toate să fie în mod cuviincios şi în ordine! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 14, 40)
Tot aşa şi noi, cât timp eram copii, eram sclavii învăţăturilor de la început ale lumii. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 4, 3)
Însă atunci când nu-l cunoşteaţi pe Dumnezeu, eraţi sclavii celor care din fire nu sunt dumnezei. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 4, 8)
pe care a înfăptuit-o în Cristos, înviindu-l din morţi şi aşezându-l la dreapta sa în ceruri, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 1, 20)
De fapt, vă spunem aceasta după cuvântul Domnului: noi, cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom trece înaintea celor morţi, (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Tesalonicéni 4, 15)
apoi noi, cei vii, care vom fi rămas atunci, şi vom fi răpiţi împreună cu ei în nori ca să-l întâmpinăm pe Domnul în văzduh şi astfel vom fi cu Domnul pentru totdeauna. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Tesalonicéni 4, 17)
Episcopul trebuie să fie fără reproş, bărbatul unei singure soţii, sobru, înţelept, cuviincios, ospitalier, capabil să-i înveţe pe alţii. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 3, 2)
Nimeni să nu dispreţuiască tinereţea ta, ci să devii un model pentru toţi cei care cred: în cuvânt, în purtare, în iubire, în credinţă, în nevinovăţie! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 4, 12)
adunându-şi pentru ei o comoară, fonduri sigure pentru viitor, ca să dobândească viaţa cea adevărată! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 6, 19)
dar fereşte-te de întrebările nechibzuite şi necuviincioase, ştiind că provoacă certuri! (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 2, 23)
aşa încât să-şi revină din laţul diavolului de care erau prinşi de vii, pentru a-i face voinţa! (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 2, 26)