Löydetty 751 Tulokset: văzut
Nimeni să nu vă răpească premiul invocând umilinţa şi cultul îngerilor, bazându-se pe ceea ce a văzut, îngâmfat în zadar de judecata lui trupească (Scrisoarea sf. apostol Paul către Coloséni 2, 18)
singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de nepătruns, pe care niciun om nu l-a văzut şi nici nu va putea să-l vadă, căruia să-i fie cinste şi putere veşnică! Amin! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 6, 16)
unde m-au ispitit părinţii voştri; m-au pus la încercare, deşi au văzut lucrările mele (Scrisoarea către Evrei 3, 9)
Toţi aceştia au murit în credinţă, fără să fi primit promisiunile, dar le-au văzut şi le-au salutat de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. (Scrisoarea către Evrei 11, 13)
Prin credinţă, Moise, abia născut, a fost ascuns de părinţii lui timp de trei luni, pentru că au văzut cât de frumos era copilul şi nu s-au temut de decretul regelui. (Scrisoarea către Evrei 11, 23)
Iată, noi îi numim fericiţi pe cei care au fost perseverenţi! Aţi auzit de răbdarea lui Iob şi aţi văzut [ce a făcut] Domnul pentru el în cele din urmă, pentru că Domnul este milostiv şi îndurător. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 5, 11)
Pe el, fără să-l fi văzut, îl iubiţi; fără a-l vedea, dar crezând în el, tresăltaţi de o bucurie negrăită şi glorificată, (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 1, 8)
Ceea ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit cu privire la Cuvântul vieţii (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 1, 1)
– căci viaţa s-a arătat: noi am văzut şi dăm mărturie şi vă vestim viaţa cea veşnică ce era la Tatăl şi care ni s-a arătat –, (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 1, 2)
ce am văzut şi am auzit vă vestim şi vouă pentru ca şi voi să aveţi comuniune cu noi, iar comuniunea noastră este cu Tatăl şi cu Fiul său, Isus Cristos. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 1, 3)
Oricine rămâne în el nu păcătuieşte. Oricine păcătuieşte, nici nu l-a văzut, nici nu l-a cunoscut. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 3, 6)
Nimeni nu l-a văzut pe Dumnezeu vreodată. Dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămâne în noi şi iubirea lui în noi este desăvârşită. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 4, 12)