Löydetty 53 Tulokset: rostit

  • ca să se împlinească cuvântul Domnului [rostit] prin gura lui Ieremía, până când ţara îşi va ispăşi [zilele] sale de sabát; în toate zilele dezolării ei, se va odihni până se vor împlini şaptezeci de ani. (Cartea a doua a Cronicilor 36, 21)

  • În primul an al lui Círus, regele perşilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului [rostit] prin gura lui Ieremía, Domnul a mişcat duhul lui Círus, regele perşilor, care a pus să se transmită o veste în toată stăpânirea lui, chiar şi în scris, zicând: (Cartea a doua a Cronicilor 36, 22)

  • În primul an al lui Círus, regele perşilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului [rostit] prin gura lui Ieremía, Domnul a mişcat duhul lui Círus, regele perşilor, care a pus să se transmită o veste în toată stăpânirea lui, chiar şi în scris, zicând: (Cartea lui Ésdra 1, 1)

  • Am recunoscut că nu Dumnezeu îl trimitea, ci a rostit profeţia împotriva mea fiind tocmit de Tobía şi Sanbalát. (Cartea lui Nehemía 6, 12)

  • Au venit la ea şi ea le-a zis: „Ascultaţi-mă, principi ai locuitorilor din Betúlia! Nu este drept cuvântul pe care l-aţi rostit înaintea poporului în ziua aceasta şi jurământul pe care l-aţi pronunţat şi l-aţi stabilit între Dumnezeu şi voi şi aţi spus că vă veţi preda duşmanilor noştri dacă în aceste [zile] Domnul nu se întoarce spre ajutorul vostru. (Cartea Iudítei 8, 11)

  • cele pe care le-au rostit buzele mele şi le-am spus cu gura mea când eram în strâmtorare. (Cartea Psalmilor 66, 14)

  • „Cei care erau ai regelui, când au rostit blasfemii, a ieşit îngerul tău şi a lovit între ei o sută optzeci şi cinci de mii. (Cartea întâi a Macabéilor 7, 41)

  • După ce au făcut acestea, au rostit o rugăciune comună, cerându-i Domnului celui îndurător să se împace pentru totdeauna cu slujitorii săi. (Cartea a doua a Macabéilor 8, 29)

  • Imediat ce a rostit aceste cuvinte, ceilalţi prieteni care erau duşmani ai lui Iúda l-au aprins şi mai tare pe Demétrios. (Cartea a doua a Macabéilor 14, 11)

  • Acesta este cuvântul pe care l-a rostit Domnul odinioară cu privire la Moáb. (Cartea profetului Isaía 16, 13)

  • Acesta este cuvântul pe care l-a rostit Domnul împotriva lui: «Te dispreţuieşte şi râde de tine fecioara, fiica Siónului. În urma ta dă din cap fiica Ierusalímului. (Cartea profetului Isaía 37, 22)

  • Acesta este pentru tine semnul din partea Domnului că va împlini Domnul cuvântul pe care l-a rostit: (Cartea profetului Isaía 38, 7)


“Padre, eu não acredito no inferno – falou um penitente. Padre Pio disse: Acreditará quando for para lá?” São Padre Pio de Pietrelcina