Löydetty 7 Tulokset: romani

  • I-am ales pe Numeníos, [fiul] lui Antióh, şi pe Antipáter, [fiul] lui Iáson, şi i-am trimis la románi ca să reînnoiască prietenia cu ei şi alianţa de mai înainte. (Cartea întâi a Macabéilor 12, 16)

  • El a auzit că iudeii erau numiţi de románi prieteni, aliaţi şi fraţi şi că îi primiseră pe mesagerii lui Símon cu cinste; (Cartea întâi a Macabéilor 14, 40)

  • din Frígia şi Pamfília, din Egipt şi din părţile Líbiei, care sunt aproape de Ciréne, románi în trecere, (Faptele Apostolilor 2, 10)

  • şi predică obiceiuri pe care noi, fiind románi, nu avem voie nici să le primim, nici să le practicăm”. (Faptele Apostolilor 16, 21)

  • Dar Paul a răspuns: „După ce, fără să fi fost judecaţi, ne-au bătut în public pe noi, cetăţeni románi, şi ne-au aruncat în închisoare, acum ne scot afară în ascuns? Nu! Să vină ei înşişi şi să ne elibereze!”. (Faptele Apostolilor 16, 37)

  • Lictorii au adus la cunoştinţa judecătorilor aceste cuvinte, iar ei, aflând că sunt románi, au fost cuprinşi de frică. (Faptele Apostolilor 16, 38)

  • Acestora le-am răspuns că nu este obiceiul la románi să predea un om acuzat mai înainte de a fi fost pus faţă în faţă cu acuzatorii săi şi înainte de a i se fi dat posibilitatea să se apere de învinuire. (Faptele Apostolilor 25, 16)


“Se precisamos ter paciência para suportar os defeitos dos outros, quanto mais ainda precisamos para tolerar nossos próprios defeitos!” São Padre Pio de Pietrelcina