Löydetty 291 Tulokset: părinţilor

  • «Eu sunt Dumnezeul părinţilor tăi, Dumnezeul lui Abrahám, al lui Isáac şi al lui Iacób». Atunci Moise a început să tremure şi nu îndrăznea să privească. (Faptele Apostolilor 7, 32)

  • iar părinţii noştri, după ce l-au primit, l-au purtat cu ei sub conducerea lui Iósue când au luat în stăpânire [ţara] păgânilor pe care Dumnezeu i-a alungat dinaintea părinţilor noştri şi aşa [a rămas] până în zilele lui Davíd. (Faptele Apostolilor 7, 45)

  • Şi noi vă aducem ca o veste bună promisiunea făcută părinţilor, (Faptele Apostolilor 13, 32)

  • „Eu sunt bărbat iudeu, născut în Tarsul Ciliciei, dar crescut în cetatea aceasta, la picioarele lui Gamaliel, educat cu stricteţe după legea părinţilor, devenind zelos pentru Dumnezeu aşa cum sunteţi voi toţi astăzi. (Faptele Apostolilor 22, 3)

  • Atunci el mi-a zis: «Dumnezeul părinţilor noştri te-a ales de mai înainte ca să cunoşti voinţa lui, să-l vezi pe Cel Drept şi să auzi glas din gura lui, (Faptele Apostolilor 22, 14)

  • Totuşi îţi mărturisesc că îl cinstesc pe Dumnezeul părinţilor după calea pe care ei o numesc „erezie”, crezând tot ceea ce este scris în Lege şi în Profeţi, (Faptele Apostolilor 24, 14)

  • Şi acum sunt judecat aici pentru speranţa în promisiunea făcută de Dumnezeu părinţilor noştri, (Faptele Apostolilor 26, 6)

  • După trei zile, [Paul] i-a chemat pe mai marii iudeilor. Când ei s-au adunat, Paul le-a zis: „Fraţilor, deşi nu am făcut nimic împotriva poporului sau împotriva obiceiurilor părinţilor, la Ierusalím am fost predat în lanţuri în mâinile románilor. (Faptele Apostolilor 28, 17)

  • Au plecat fără să fi ajuns la vreo înţelegere între ei, după ce Paul le mai spusese un cuvânt: „Bine a vorbit Duhul Sfânt părinţilor voştri prin profetul Isaía (Faptele Apostolilor 28, 25)

  • În privinţa evangheliei, ei sunt duşmani spre [binele] vostru; în privinţa alegerii, ei sunt iubiţi datorită părinţilor, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 11, 28)

  • Vă spun că, într-adevăr, Cristos s-a făcut slujitorul celor circumcişi pentru a împlini promisiunile făcute părinţilor şi [a dovedi] astfel că Dumnezeu este credincios (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 15, 8)

  • Iar voi, părinţilor, să nu-i provocaţi pe copiii voştri la mânie, ci creşteţi-i în disciplina şi învăţătura Domnului! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 6, 4)


“Enquanto tiver medo de ser infiel a Deus, você não será’. Deve-se ter medo quando o medo acaba!” São Padre Pio de Pietrelcina