Löydetty 3864 Tulokset: mai
Căci ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptăţii decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le fusese încredinţată. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 21)
Mai înainte de toate, să ştiţi că vor veni în zilele de pe urmă batjocoritori sarcastici care umblă după propriile lor pofte (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 3, 3)
Aşadar, voi, iubiţilor, ştiind de mai înainte, fiţi atenţi ca nu cumva, lăsându-vă târâţi de eroarea celor fărădelege, să cădeţi din statornicia voastră! (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 3, 17)
Ceea ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit cu privire la Cuvântul vieţii (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 1, 1)
El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru ale lumii întregi. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 2, 2)
Copii, să nu iubim numai cu vorba sau cu limba, ci cu fapta şi adevărul! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 3, 18)
pentru că chiar dacă inima noastră ne acuză, Dumnezeu este mai mare decât inimile noastre şi cunoaşte toate. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 3, 20)
Copii, voi sunteţi de la Dumnezeu şi i-aţi învins pe aceştia, pentru că cel care este în voi este mai mare decât cel care este în lume. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 4, 4)
Noi iubim pentru că el ne-a iubit mai întâi. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 4, 19)
Acesta este cel care vine prin apă şi sânge, Isus Cristos. Nu numai prin apă, ci prin apă şi sânge. Şi Duhul este cel care dă mărturie pentru că Duhul este adevărul. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 5, 6)
Dacă primim mărturia oamenilor, mărturia lui Dumnezeu este şi mai mare, pentru că aceasta este mărturia lui Dumnezeu: el a dat mărturie despre Fiul său. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 5, 9)
Prezbiterul, către aleasa Doamnă şi copiii ei, pe care eu îi iubesc în adevăr, dar nu numai eu, ci şi toţi cei care au cunoscut adevărul, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Ioan 1, 1)