Löydetty 8 Tulokset: cumpărăm

  • Cum i-a văzut pe fraţii lui, Iosíf i-a recunoscut. Dar el nu li s-a făcut cunoscut şi le-a vorbit cu asprime. El le-a zis: „De unde veniţi?”. Ei au răspuns: „Din ţara Canaán, ca să cumpărăm de mâncare”. (Cartea Genezei 42, 7)

  • şi au zis: „Ascultă, domnule, noi am mai coborât înainte aici ca să cumpărăm grâne! (Cartea Genezei 43, 20)

  • Am adus cu noi alt argint ca să cumpărăm grâne. Nu ştim cine a pus argintul în sacii noştri”. (Cartea Genezei 43, 22)

  • Cel Preaînalt mi-a dat har şi trecere înaintea lui Salmanasár; eu cumpăram pentru el tot ce avea nevoie. (Cartea lui Tobía 1, 13)

  • Mergeam în Média şi cumpăram de acolo pentru el până când el a murit. I-am încredinţat lui Gabaél, fratele lui Gabrí din ţinutul Médiei, zece talánţi de argint în saci. (Cartea lui Tobía 1, 14)

  • să-i cumpărăm cu argint pe cei săraci, iar pe nevoiaș, cu o pereche de sandale, și să vindem și pleava grâului”. (Cartea profetului Ámos 8, 6)

  • Dar el, răspunzând, le-a zis: „Daţi-le voi să mănânce!”. Ei i-au zis: „Atunci, să mergem noi să cumpărăm pâine de două sute de dinári şi să le dăm să mănânce?”. (Evanghelia după sf. Marcu 6, 37)

  • El însă le-a spus: „Daţi-le voi să mănânce!”. Dar ei au răspuns: „Nu avem mai mult de cinci pâini şi doi peşti. Doar dacă ne-am duce noi să cumpărăm de mâncare pentru tot poporul acesta!”. (Evanghelia după sf. Luca 9, 13)


“Cuide de estar sempre em estado de graça.” São Padre Pio de Pietrelcina