Löydetty 2815 Tulokset: căci
Căci şi noi am primit vestea cea bună ca şi ei, dar cuvântul auzit nu le-a folosit, întrucât ei nu s-au unit prin credinţă cu cei care au ascultat. (Scrisoarea către Evrei 4, 2)
Căci despre ziua a şaptea s-a spus undeva astfel: „Şi s-a odihnit Dumnezeu în ziua a şaptea de toate lucrările sale”. (Scrisoarea către Evrei 4, 4)
Căci cuvântul lui Dumnezeu este viu, plin de putere şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri; el pătrunde până la despărţitura sufletului şi a duhului, a încheieturilor şi a măduvei şi judecă sentimentele şi gândurile inimii. (Scrisoarea către Evrei 4, 12)
Căci nu avem un mare preot care să nu poată suferi împreună cu noi în slăbiciunile noastre, ci unul care a fost încercat în toate asemenea nouă, în afară de păcat. (Scrisoarea către Evrei 4, 15)
Căci pământul care absoarbe ploaia care cade deseori peste el şi produce ierburi folositoare pentru cei ce îl lucrează primeşte binecuvântare de la Dumnezeu. (Scrisoarea către Evrei 6, 7)
căci era încă în trupul tatălui când Melchísedec i-a ieşit în întâmpinare. (Scrisoarea către Evrei 7, 10)
Căci, odată schimbată preoţia, în mod necesar are loc şi schimbarea Legii, (Scrisoarea către Evrei 7, 12)
Căci este dată mărturie despre el: „Tu eşti preot în veci, după rânduiala lui Melchísedec”. (Scrisoarea către Evrei 7, 17)
De aceea el poate să mântuiască definitiv pe cei care se apropie prin el de Dumnezeu, căci este totdeauna viu pentru a interveni în favoarea lor. (Scrisoarea către Evrei 7, 25)
Căci orice mare preot este stabilit să aducă daruri şi jertfe. De aceea, este necesar să aibă şi el ceva ca să ofere. (Scrisoarea către Evrei 8, 3)
căci, mustrându-i, le zice: „Iată, vin zile, spune Domnul, când voi încheia cu casa lui Israél şi cu casa lui Iúda o alianţă nouă, nu ca alianţa pe care am făcut-o cu părinţii lor (Scrisoarea către Evrei 8, 8)
Căci a fost construit cortul; primul, în care erau candelabrul şi masa cu pâinile punerii înainte, este numit Sfânta; (Scrisoarea către Evrei 9, 2)