Löydetty 394 Tulokset: ajuns

  • Deoarece dorea să treacă în Aháia, fraţii l-au încurajat şi au scris discipolilor să-l primească bine. Când a ajuns acolo, a fost de mare ajutor celor care crezuseră datorită harului; (Faptele Apostolilor 18, 27)

  • Străbătând părţile acelea, i-a încurajat pe [discipolii de acolo] prin multe cuvinte şi a ajuns în Grecia. (Faptele Apostolilor 20, 2)

  • Noi, după ce s-au împlinit zilele Ázimelor, ne-am îmbarcat de la Filípi şi, după cinci zile, am ajuns la ei, la Tróas, unde am rămas şapte zile. (Faptele Apostolilor 20, 6)

  • De acolo, ne-am îmbarcat; a doua zi am ajuns în dreptul [insulei] Chíos, iar în ziua următoare am sosit la Sámos şi, o zi mai târziu, am ajuns la Milét. (Faptele Apostolilor 20, 15)

  • Când aceştia au ajuns la el, le-a zis: „Voi ştiţi prea bine cum am fost cu voi tot timpul, din prima zi în care am coborât în Asia, (Faptele Apostolilor 20, 18)

  • Când am ajuns la Ierusalím, fraţii ne-au primit cu bucurie. (Faptele Apostolilor 21, 17)

  • În timp ce căutau să-l ucidă, a ajuns vestea până la tribunul cohortei că întreg Ierusalímul era tulburat. (Faptele Apostolilor 21, 31)

  • Când a ajuns la trepte, a trebuit să fie dus de soldaţi din cauza violenţei mulţimii, (Faptele Apostolilor 21, 35)

  • Dar, pentru că nu puteam vedea din cauza strălucirii acelei lumini, cei care erau cu mine m-au dus de mână şi am ajuns la Damásc. (Faptele Apostolilor 22, 11)

  • Când a ajuns Paul, iudeii veniţi din Ierusalím l-au înconjurat, aducând împotriva lui multe acuze grave, pe care însă nu le puteau dovedi. (Faptele Apostolilor 25, 7)

  • Străbătând apoi largul mării de lângă Cilícia şi Pamfília, am ajuns la Míra, în Lícia. (Faptele Apostolilor 27, 5)

  • Timp de mai multe zile, am navigat foarte încet şi am ajuns cu greu la Cnídos. Deoarece vântul nu ne-a permis să acostăm, am navigat de-a lungul Crétei, spre Salmóna. (Faptele Apostolilor 27, 7)


“Quanto maiores forem os dons, maior deve ser sua humildade, lembrando de que tudo lhe foi dado como empréstimo.”(Pe Pio) São Padre Pio de Pietrelcina