Löydetty 3042 Tulokset: Viața După Moarte
Am coborât până la temeliile munților; zăvoarele pământului [s-au închis] în urma mea pentru totdeauna. Dar ai ridicat viața mea din groapă, Doamne Dumnezeul meu. (Cartea profetului Ióna 2, 7)
Când viața mea se ofilea în mine, mi-am adus aminte de Domnul și rugăciunea mea a ajuns la tine, în templul tău cel sfânt. (Cartea profetului Ióna 2, 8)
Ióna s-a ridicat și a mers la Niníve, după cuvântul Domnului. Niníve era o cetate foarte mare, cât trei zile de mers. (Cartea profetului Ióna 3, 3)
Acum, Doamne, ia viața de la mine, căci e mai bine să mor decât să fiu viu!”. (Cartea profetului Ióna 4, 3)
Dumnezeu i-a zis lui Ióna: „Faci bine că te mânii pentru un ricin?”. Și el a spus: „Da, fac bine că mă mânii până la moarte”. (Cartea profetului Ióna 4, 9)
Tânjesc după câmpii și le jefuiesc, după case și le iau. Îi oprimă pe cel viteaz și casa lui, pe fiecare și proprietatea lui. (Cartea profetului Mihéia 2, 2)
Dacă ar fi cineva care umblă după vânt și înșelăciune, mințind: „Îți voi rosti cuvinte despre vin și băutură tare!”, el ar fi profet al acestui popor. (Cartea profetului Mihéia 2, 11)
Sunt observate hotărârile lui Omrí și toate faptele casei lui Aháb; umblați după planurile lor, așa încât te voi da să fii o ruină și pe locuitorii tăi, pentru a fi scuipați. Veți purta ocara poporului meu. (Cartea profetului Mihéia 6, 16)
Într-adevăr, cuvintele mele și hotărârile mele pe care le-am poruncit slujitorilor mei, profeților, oare nu au ajuns la părinții voștri? Dar ei s-au întors și au spus: «După cum a plănuit Domnul Sabaót, să ne facă conform cu căile noastre și cu faptele noastre, așa ne va face»”. (Cartea profetului Zaharía 1, 6)
Căci așa spune Domnul Sabaót: „După glorie am fost trimis la neamurile care v-au prădat, pentru că cine se atinge de voi se atinge de pupila ochiului său. (Cartea profetului Zaharía 2, 12)
Îngerul a răspuns și mi-a zis: „Aceștia sunt cele patru vânturi ale cerului care ies după ce au stat în preajma stăpânului întregului pământ”. (Cartea profetului Zaharía 6, 5)
Caii negri, care erau la unul dintre care, ieșeau spre ținutul din nord, iar cei albi au ieșit după ei; cei bălțați au ieșit spre ținutul Temán. (Cartea profetului Zaharía 6, 6)