Mosaico decorativo

Löydetty 2840 Tulokset: Venirea Domnului

  • El a făcut ceea ce este drept în ochii Domnului şi a umblat pe căile lui Davíd, tatăl său: nu s-a abătut nici la dreapta, nici la stânga. (Cartea a doua a Cronicilor 34, 2)

  • În al optsprezecelea an al domniei lui, după ce a purificat ţara şi casa, i-a trimis pe Şafán, fiul lui Aţalía, pe Maaséia, căpetenia cetăţii, şi pe Ióah, fiul lui Ioaház, cronicarul, să întărească templul Domnului Dumnezeului său. (Cartea a doua a Cronicilor 34, 8)

  • L-au dat în mâna celor care făceau lucrarea, celor care supravegheau casa Domnului. [Aceştia] l-au dat celor care făceau lucrarea, care lucrau în casa Domnului pentru refacerea şi repararea casei. (Cartea a doua a Cronicilor 34, 10)

  • Când au scos argintul care fusese adus în casa Domnului, preotul Hilchía a găsit Cartea Legii Domnului [dată] prin Moise. (Cartea a doua a Cronicilor 34, 14)

  • Atunci, Hilchía i-a spus lui Şafán, secretarul: „Am găsit Cartea Legii în casa Domnului”. Apoi, Hilchía i-a dat lui Şafán cartea. (Cartea a doua a Cronicilor 34, 15)

  • Au vărsat argintul care se afla în casa Domnului şi l-au dat în mâna supraveghetorilor şi a celor care făceau lucrarea”. (Cartea a doua a Cronicilor 34, 17)

  • „Mergeţi şi căutați-l pe Domnul pentru mine şi pentru restul lui Israél şi al lui Iúda cu privire la cuvintele acestei cărţi care a fost găsită. Căci mare este mânia Domnului şi gata să se verse peste noi, pentru că părinţii noştri n-au păzit cuvântul Domnului şi n-au împlinit tot ceea ce este scris în cartea aceasta. (Cartea a doua a Cronicilor 34, 21)

  • ‹Pentru că inima ta s-a înduioşat, pentru că te-ai umilit înaintea Domnului când ai ascultat cuvintele mele împotriva acestui loc şi împotriva locuitorilor săi, te-ai umilit înaintea mea, ţi-ai sfâşiat hainele şi ai plâns înaintea mea şi eu te-am auzit – oracolul Domnului –, (Cartea a doua a Cronicilor 34, 27)

  • Regele a urcat la templul Domnului împreună cu toţi oamenii lui Iúda şi locuitorii Ierusalímului, preoţii, levíţii şi tot poporul, de la cel mai mare până la cel mai mic. A citit înaintea lor toate cuvintele din Cartea Alianţei care fusese găsită în templul Domnului. (Cartea a doua a Cronicilor 34, 30)

  • Regele a stat lângă coloană şi a încheiat alianţa înaintea Domnului că-l va urma pe Domnul şi va păzi poruncile lui, mărturiile lui şi hotărârile sale din toată inima şi din tot sufletul, împlinind cuvintele alianţei care sunt scrise în această carte. (Cartea a doua a Cronicilor 34, 31)

  • Iosía a celebrat Paştele [în cinstea] Domnului la Ierusalím şi au înjunghiat Paştele în a paisprezecea zi a lunii întâi. (Cartea a doua a Cronicilor 35, 1)

  • I-a pus pe preoţi la slujirea lor şi i-a întărit în slujirea din casa Domnului. (Cartea a doua a Cronicilor 35, 2)


"Combata vigorosamente, se está interessado em obter o prêmio destinado às almas fortes." São Padre Pio de Pietrelcina