Löydetty 1971 Tulokset: Toate
A luat tot aurul, tot argintul, toate obiectele care se găseau în casa lui Dumnezeu, la Óbed-Edóm, vistieriile casei împăratului şi pe ostatici. Apoi s-a întors în Samaría. (Cartea a doua a Cronicilor 25, 24)
Celelalte fapte ale lui Iotám, toate războaiele lui, toate căile lui, iată-le scrise în Cartea Regilor lui Israél şi ai lui Iúda! (Cartea a doua a Cronicilor 27, 7)
Aház a adunat obiectele din casa lui Dumnezeu şi a făcut bucăţi [aceste] obiecte din casa lui Dumnezeu. A închis uşile casei Domnului şi şi-a făcut altare în toate colţurile Ierusalímului. (Cartea a doua a Cronicilor 28, 24)
Celelalte fapte ale lui şi toate căile lui, cele dintâi şi cele de pe urmă, iată-le scrise în Cartea Regilor lui Iúda şi ai lui Israél! (Cartea a doua a Cronicilor 28, 26)
Au mers înăuntru la regele Ezechía şi i-au zis: „Am purificat toată casa Domnului, altarul arderilor de tot cu toate instrumentele lui şi masa punerii înainte cu toate instrumentele sale; (Cartea a doua a Cronicilor 29, 18)
toate obiectele pe care le aruncase regele Aház în timpul domniei lui, în infidelitatea lui, le-am aşezat şi le-am sfinţit. Iată-le, sunt în faţa altarului Domnului!”. (Cartea a doua a Cronicilor 29, 19)
Toată adunarea s-a prosternat, cântăreţii au intonat cântarea şi trâmbiţaşii au sunat din trâmbiţe. Toate acestea, până când s-a terminat [de adus] arderea de tot. (Cartea a doua a Cronicilor 29, 28)
Numărul arderilor de tot aduse de adunare a fost de şaptezeci de boi, o sută de berbeci şi două sute de miei; toate acestea ca ardere de tot Domnului. (Cartea a doua a Cronicilor 29, 32)
Dar preoţii erau prea puţini şi n-au putut să jupoaie toate [animalele pentru] arderile de tot. I-au ajutat fraţii lor, levíţii, până s-a terminat lucrarea şi până când s-au sfinţit preoţii; căci levíţii erau mai drepţi la inimă decât preoţii, ca să se sfinţească. (Cartea a doua a Cronicilor 29, 34)
Când au terminat toate acestea, toţi cei din Israél care se aflau [acolo] au ieşit prin cetăţile lui Iúda şi au distrus stelele, au tăiat în bucăţi Aşérele, au dărâmat înălţimile şi altarele din întregul Iúda, din Beniamín, din Efraím şi din Manáse până ce au terminat. Apoi, toţi fiii lui Israél s-au întors în cetăţile lor, fiecare la proprietatea lui. (Cartea a doua a Cronicilor 31, 1)
Când a ieşit porunca aceasta, fiii lui Israél au dat din belşug primiţia din grâu, din must, din untdelemn, din miere şi din toate roadele câmpului; au adus din belşug şi zeciuiala din toate. (Cartea a doua a Cronicilor 31, 5)
S-a adunat o mulţime de oameni şi au astupat toate izvoarele şi pârâul care curgea prin mijlocul acelui ţinut. Căci ziceau: „Pentru ce să vină regii Asíriei şi să găsească multă apă?”. (Cartea a doua a Cronicilor 32, 4)