Löydetty 1439 Tulokset: Toţi
Toţi aceştia au murit în credinţă, fără să fi primit promisiunile, dar le-au văzut şi le-au salutat de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. (Scrisoarea către Evrei 11, 13)
Dar toţi aceştia, primind [o bună] mărturie pentru credinţa lor, n-au primit promisiunea, (Scrisoarea către Evrei 11, 39)
Dar dacă voi sunteţi fără disciplina de care toţi au parte, sunteţi fii nelegitimi, nu fii adevăraţi. (Scrisoarea către Evrei 12, 8)
Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţenia, fără de care nimeni nu-l va vedea pe Domnul! (Scrisoarea către Evrei 12, 14)
Salutaţi-i pe conducătorii voştri şi pe toţi sfinţii! Vă salută cei care sunt în Italia. (Scrisoarea către Evrei 13, 24)
Harul să fie cu voi toţi! (Scrisoarea către Evrei 13, 25)
Căci toţi greşim în multe privinţe. Dacă cineva nu greşeşte prin cuvânt, este un om desăvârşit, capabil să-şi înfrâneze tot trupul. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 3, 2)
Cinstiţi-i pe toţi, iubiţi-i pe fraţi, temeţi-vă de Dumnezeu, respectaţi-l pe rege! (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 2, 17)
În sfârşit, fiţi toţi într-un gând, compătimitori, [plini] de iubire faţă de fraţi, milostivi şi umiliţi. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 3, 8)
Tot aşa şi voi, tinerilor, supuneţi-vă prezbíterilor. Îmbrăcaţi-vă toţi în umilinţă unii faţă de alţii, pentru că: „Dumnezeu se împotriveşte celor mândri, însă celor umiliţi le dă har!”. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 5, 5)
Domnul nu întârzie [împlinirea] promisiunii, după cum consideră unii întârzierea, ci el este îndelung răbdător faţă de voi, întrucât nu vrea să se piardă cineva, ci ca toţi să ajungă la convertire. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 3, 9)
Dintre noi au ieşit, dar nu erau de-ai noştri, pentru că, dacă ar fi fost de-ai noştri, ar fi rămas cu noi, dar trebuia să se arate că nu toţi sunt de-ai noştri. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 2, 19)