Mosaico decorativo

Löydetty 758 Tulokset: Templul Ierusalim

  • El a făcut să se împlinească cuvintele pe care le-a spus împotriva noastră şi împotriva judecătorilor noştri, care ne-au judecat, aducând asupra noastră răul cel mare, care nu a fost făcut sub toate cerurile aşa cum a fost făcut în Ierusalím. (Cartea profetului Daniél 9, 12)

  • Daniél le-a poruncit slujitorilor săi să aducă cenuşă şi s-o împrăştie în tot templul, numai în faţa a regelui. Și, ieşind, au închis uşa, au sigilat-o cu inelul regelui şi au plecat. (Cartea profetului Daniél 14, 14)

  • Regele i-a ucis şi l-a abandonat pe Bel lui Daniél, iar el l-a distrus împreună cu templul său. (Cartea profetului Daniél 14, 22)

  • Căci, iată, în zilele acelea şi în acel timp când îi voi face să se întoarcă din captivitate pe cei din Iúda şi din Ierusalím, (Cartea profetului Ioél 4, 1)

  • Domnul strigă din Sión, din Ierusalím îşi înalţă glasul; se cutremură cerurile şi pământul. Dar Domnul este refugiu pentru poporul său, fortăreaţă pentru fiii lui Israél. (Cartea profetului Ioél 4, 16)

  • El a zis: „Domnul din Sión strigă, își înalță glasul din Ierusalím. Gem pășunile păstorilor și se usucă vârful Carmélului. (Cartea profetului Ámos 1, 2)

  • Voi trimite foc în Iúda și va devora palatele din Ierusalím”. (Cartea profetului Ámos 2, 5)

  • Deportații acestei armate a fiilor lui Israél vor lua în stăpânire ceea ce era al canaaneénilor, până la Sarépta. Deportații din Ierusalím, care erau în Sefarád, vor lua în stăpânire cetățile din Négheb. (Cartea profetului Abdía 1, 20)

  • Eu ziceam: «Sunt alungat dinaintea ochilor tăi, nu voi mai putea privi spre templul tău cel sfânt». (Cartea profetului Ióna 2, 5)

  • Când viața mea se ofilea în mine, mi-am adus aminte de Domnul și rugăciunea mea a ajuns la tine, în templul tău cel sfânt. (Cartea profetului Ióna 2, 8)

  • Cuvântului Domnului care a fost către Mihéia din Moréșet în zilele lui Iotám, Aház și Ezechía, regii lui Iúda. El a avut viziuni despre Samaría și Ierusalím. (Cartea profetului Mihéia 1, 1)

  • Ascultați, popoare toate! Ia aminte, pământule și tot ce este în tine! Domnul Dumnezeu este împotriva voastră, Domnul este martor din templul său cel sfânt. (Cartea profetului Mihéia 1, 2)


"Nunca se canse de rezar e de ensinar a rezar." São Padre Pio de Pietrelcina