Mosaico decorativo

Löydetty 2920 Tulokset: Templul Domnului

  • După douăzeci de ani, cât timp Solomón a zidit templul Domnului şi palatul său, (Cartea a doua a Cronicilor 8, 1)

  • Solomón a dus-o pe fiica lui Faraón din cetatea lui Davíd în casa pe care o construise pentru ea, căci zicea: „Să nu locuiască soţia mea în casa lui Davíd, regele lui Israél, pentru că [locurile] prin care a trecut arca Domnului sunt sfinte!”. (Cartea a doua a Cronicilor 8, 11)

  • Atunci Solomón a adus arderi de tot Domnului pe altarul Domnului pe care-l construise înaintea vestibulului. (Cartea a doua a Cronicilor 8, 12)

  • Toată lucrarea lui Solomón a fost pregătită până în ziua întemeierii templului Domnului şi până la terminarea lui: casa Domnului a fost terminată. (Cartea a doua a Cronicilor 8, 16)

  • hrana de la masa lui, locuinţa slujitorilor lui, ordinea slujirii lor, hainele lor, paharnicii lui şi hainele lor, camerele de sus prin care se mergea la casa Domnului şi a rămas fără suflare. (Cartea a doua a Cronicilor 9, 4)

  • Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul tău căruia i-a plăcut de tine ca să te pună pe tronul lui ca rege al Domnului Dumnezeului tău. Dumnezeul tău l-a iubit pe Israél ca să dureze pentru totdeauna; te-a pus pe tine peste ei ca rege ca să judeci şi să faci dreptatea”. (Cartea a doua a Cronicilor 9, 8)

  • Regele a făcut din lemnul de santal balustrade pentru casa Domnului şi pentru casa regelui, harpe şi alăute pentru cântăreţi. Nu s-a mai văzut ca acestea mai înainte în ţara lui Iúda. (Cartea a doua a Cronicilor 9, 11)

  • Dar cuvântul Domnului a fost către Şemáia, omul lui Dumnezeu: (Cartea a doua a Cronicilor 11, 2)

  • «Aşa vorbeşte Domnul: ‹Nu urcaţi şi nu luptaţi împotriva fraţilor voştri! Fiecare dintre voi să se întoarcă la casa lui, căci de la mine a fost lucrul acesta›!»”. Ei au ascultat de cuvântul Domnului, s-au întors şi nu au mai mers împotriva lui Ieroboám. (Cartea a doua a Cronicilor 11, 4)

  • Căci levíţii şi-au părăsit satele şi proprietăţile lor şi au venit în Iúda şi la Ierusalím, pentru că Ieroboám şi fiii săi i-au înlăturat să mai fie preoţi ai Domnului. (Cartea a doua a Cronicilor 11, 14)

  • După ei, din toate triburile lui Israél care şi-au pus sufletele să-l caute pe Domnul Dumnezeul lui Israél, au venit la Ierusalím ca să aducă jertfe Domnului Dumnezeului părinţilor lor. (Cartea a doua a Cronicilor 11, 16)

  • Când Roboám şi-a întărit domnia şi a devenit puternic, a părăsit legea Domnului şi tot Israélul împreună cu el. (Cartea a doua a Cronicilor 12, 1)


"Onde não há obediência, não há virtude. Onde não há virtude, não há bem, não há amor; e onde não há amor, não há Deus; e sem Deus não se chega ao Paraíso." São Padre Pio de Pietrelcina