Mosaico decorativo

Löydetty 589 Tulokset: Soț

  • Căci fusese dată [ca soţie] la şapte bărbaţi, iar Asmodéu, demonul cel rău, îi ucisese pe aceştia înainte de a fi ei împreună cu ea, aşa cum se cuvine soţiilor. Slujitoarea i-a zis: „Tu i-ai ucis pe bărbaţi. Iată, ai fost dată la şapte bărbaţi şi nu ai rămas cu numele de la niciunul! (Cartea lui Tobía 3, 8)

  • Nu mi-am pătat numele şi nici numele tatălui meu în ţara captivităţii mele. Sunt singură la tatăl meu şi nu are un alt copil care să-l moştenească. Nu are niciun frate apropiat şi nici rudă, ca să mă păstrez de soţie pentru el. Mi-au pierit deja şapte [soţi]: pentru ce să mai trăiesc? Dar dacă ţie nu-ţi place să mă dai morţii, Doamne, ascultă acum reproşul [adus] mie!”. (Cartea lui Tobía 3, 15)

  • A fost trimis Rafaél ca să-i vindece pe cei doi. Pe Tobít să-l scape de albeaţa de pe ochi ca să vadă cu ochii săi lumina lui Dumnezeu, iar pe Sára, [fiica] lui Raguél, să i-o dea de soţie lui Tobía, fiul lui Tobít, şi să-l îndepărteze de la ea pe Asmodéu, demonul cel rău. Căci îi era menit lui Tobía să o aibă ca moştenire dintre toţi cei care voiau să o ia. În aceeaşi clipă, Tobít s-a întors din curte spre casa lui, iar Sára, [fiica] lui Raguél, a coborât din camera de sus. (Cartea lui Tobía 3, 17)

  • Fereşte-te, copile, de orice desfrânare şi, înainte de toate, ia-ţi soţie din descendenţa părinţilor tăi: nu-ţi lua femeie străină, care nu e din tribul tatălui tău, căci suntem fiii profeţilor Nóe, Abrahám, Isáac şi Iacób. Aminteşte-ţi, copile, că părinţii noştri din vechime şi-au luat soţii dintre rudele lor şi au fost binecuvântaţi în fiii lor; descendenţa lor va moşteni pământul! (Cartea lui Tobía 4, 12)

  • Acum, copile, iubeşte-i pe fraţii tăi şi nu te mândri în inima ta faţă de fraţii tăi, de fiii şi de fiicele poporului tău încât să nu-ţi iei soţie de la ei. Pentru că în mândrie este pieire şi tulburare multă. În lene este lipsă şi nevoie mare; lenea este mama foamei. (Cartea lui Tobía 4, 13)

  • [Rafaél] i-a zis: „Voi merge cu el, nu te teme: vom merge sănătoşi şi sănătoşi ne vom întoarce la tine, pentru că drumul este sigur!”. [Tobít] i-a zis: „Fii binecuvântat, frate!”. Apoi l-a chemat pe fiul său şi i-a zis: „Copile, pregăteşte cele [necesare] pentru drum şi du-te cu fratele tău! Iar Dumnezeul din cer să aibă grijă de voi acolo şi să vă aducă înapoi la mine sănătoşi! Îngerul lui să vă însoţească cu grijă, copile!”. Şi au ieşit ca să plece la drum, i-au îmbrăţişat pe tatăl şi pe mama lui, iar Tobít i-a zis: „Mergi sănătos!”. (Cartea lui Tobía 5, 17)

  • Nu te îngijora şi nu te teme pentru ei, soră! Îngerul cel bun îl va însoţi şi îi va arăta drumul cel bun şi se va întoarce sănătos”. (Cartea lui Tobía 5, 22)

  • Tobía, răspunzând, i-a zis lui Rafaél: „Frate Azaría, am auzit că a fost dată deja [de soţie] la şapte bărbaţi, iar ei au murit în camera lor nupţială; chiar în noaptea în care au intrat la ea au murit. Am auzit spunându-se că un demon i-a omorât. (Cartea lui Tobía 6, 14)

  • [Rafaél] i-a zis: „Nu-ţi aduci aminte de poruncile tatălui tău, care ţi-a poruncit să-ţi iei soţie din casa tatălui tău? Acum, ascultă-mă, frate, şi nu te preocupa de demonul acesta! Ia-o, căci eu ştiu că în noaptea aceasta îţi va fi dată ca soţie! (Cartea lui Tobía 6, 16)

  • I-a zis Édnei, soţia lui: „Cât de mult seamănă tânărul acesta cu Tobít, fratele meu!”. (Cartea lui Tobía 7, 2)

  • A plâns şi Édna, soţia lui [Raguél]. Şi Sára, fiica lor, a plâns şi ea. (Cartea lui Tobía 7, 7)

  • Am dat-o [de soţie] la şapte bărbaţi dintre fraţii mei şi toţi au murit în noaptea când au intrat la ea. Acum, mănâncă şi bea, copile, şi Domnul va avea grijă de voi!”. (Cartea lui Tobía 7, 11)


"Deus é servido apenas quando é servido de acordo com a Sua vontade." São Padre Pio de Pietrelcina