Löydetty 719 Tulokset: Regelui
Oare nu vă amăgeşte Ezechía ca să vă dea morţii prin foamete şi prin sete când zice: ‹Domnul Dumnezeul nostru ne va scăpa din mâna regelui Asíriei›? (Cartea a doua a Cronicilor 32, 11)
Domnul a trimis un înger care i-a nimicit pe toţi vitejii, conducătorii şi căpeteniile din tabăra regelui Asíriei, care apoi s-a întors în ţara sa cu faţa ruşinată. A intrat în casa dumnezeului său, iar cei care au ieşit din coapsele sale l-au făcut să cadă acolo de sabie. (Cartea a doua a Cronicilor 32, 21)
Atunci, Domnul a făcut să vină împotriva lor căpeteniile armatei regelui Asíriei; l-au capturat pe Manáse şi l-au pus în verigi; l-au legat cu lanţuri de bronz şi l-au dus la Babilón. (Cartea a doua a Cronicilor 33, 11)
Poporul ţării i-a lovit pe toţi cei care conspiraseră împotriva regelui Amón. Poporul ţării l-a făcut rege pe Iosía, fiul său, în locul lui. (Cartea a doua a Cronicilor 33, 25)
Şafán a adus regelui cartea şi l-a informat pe rege, zicând: „Tot ceea ce li s-a dat slujitorilor tăi, ei fac. (Cartea a doua a Cronicilor 34, 16)
Şafán, secretarul, i-a adus la cunoştinţă regelui: „Preotul Hilchía mi-a dat o carte”. Şafán a citit-o înaintea regelui. (Cartea a doua a Cronicilor 34, 18)
Apoi regele le-a poruncit lui Hilchía, lui Ahicám, fiul lui Şafán, lui Abdón, fiul lui Micá, lui Şafán, secretarul, şi lui Asaía, slujitorul regelui: (Cartea a doua a Cronicilor 34, 20)
‹Aşa vorbeşte Domnul: ‘Iată, voi trimite răul asupra acestui loc şi asupra locuitorilor săi, toate blestemele care sunt scrise în cartea pe care au citit-o înaintea regelui lui Iúda! (Cartea a doua a Cronicilor 34, 24)
Dar regelui lui Iúda care v-a trimis să-l căutați pe Domnul aşa să-i spuneţi: «Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israél despre cuvintele pe care le-ai auzit: (Cartea a doua a Cronicilor 34, 26)
iată, te voi adăuga la părinţii tăi, vei fi adăugat în pace în mormântul tău şi ochii tăi nu vor vedea tot răul pe care îl voi aduce asupra acestui loc şi asupra locuitorilor săi› »”. Iar ei i-au adus regelui această veste. (Cartea a doua a Cronicilor 34, 28)
Iosía a dat pentru fiii poporului din turmă miei şi iezi – treizeci de mii –, toţi pentru jertfa de Paşti, tuturor celor care erau de faţă şi trei mii de boi: aceştia erau din bunurile regelui. (Cartea a doua a Cronicilor 35, 7)
Au pregătit slujirea, iar preoţii şi levíţii s-au aşezat la locurile lor, după grupele lor, după porunca regelui. (Cartea a doua a Cronicilor 35, 10)