Löydetty 1384 Tulokset: Regele Evreilor
I-a zis regelui: „Să nu socotească domnul meu nelegiuirea şi să nu-ţi aminteşti de greşeala pe care a făcut-o slujitorul tău când stăpânul meu, regele, a ieşit din Ierusalím; să nu o pună regele la inimă! (Cartea a doua a lui Samuél 19, 20)
Căci eu, slujitorul tău, ştiu că am păcătuit. Iată, am venit astăzi primul din toată casa lui Iosíf ca să cobor înaintea stăpânului meu, regele”. (Cartea a doua a lui Samuél 19, 21)
Regele i-a zis lui Şiméi: „Nu vei muri!”. Şi i-a jurat regele [lucrul acesta]. (Cartea a doua a lui Samuél 19, 24)
Mefibóşet, fiul lui Saul, a coborât în întâmpinarea regelui. Nu-şi îngrijise picioarele, nu-şi făcuse barba, nici nu-şi spălase hainele din ziua când regele a plecat şi până în ziua când s-a întors în pace. (Cartea a doua a lui Samuél 19, 25)
Când a ajuns înaintea regelui la Ierusalím, regele i-a zis: „Pentru ce nu ai venit cu mine, Mefibóşet?”. (Cartea a doua a lui Samuél 19, 26)
El l-a vorbit de rău pe slujitorul tău înaintea stăpânului meu, regele. Însă stăpânul meu, regele, e ca îngerul lui Dumnezeu: fă ceea ce este bine în ochii tăi! (Cartea a doua a lui Samuél 19, 28)
Căci toţi cei din casa tatălui meu nu erau decât nişte oameni sortiţi morţii pentru domnul meu, regele. Totuşi tu l-ai pus pe slujitorul tău să stea printre cei care mănâncă la masa ta. Ce drept mai am eu ca să strig înaintea regelui?”. (Cartea a doua a lui Samuél 19, 29)
Regele a zis: „Ce mai vorbeşti atâta? Am spus: «Tu şi Ţibá veţi împărţi terenurile!»”. (Cartea a doua a lui Samuél 19, 30)
Mefibóşet i-a zis regelui: „Să ia chiar totul după ce domnul meu, regele, va ajunge în pace în casa lui!”. (Cartea a doua a lui Samuél 19, 31)
Barzilái din Galaád a coborât din Roghelím şi a trecut Iordánul cu regele ca să-i dea drumul la Iordán. (Cartea a doua a lui Samuél 19, 32)
Regele i-a zis lui Barzilái: ,,Vino cu mine şi te voi ţine la mine în Ierusalím”. (Cartea a doua a lui Samuél 19, 34)
Dar Barzilái i-a răspuns regelui: „Câte mai sunt zilele vieţii mele ca să urc cu regele la Ierusalím? (Cartea a doua a lui Samuél 19, 35)