Mosaico decorativo

Löydetty 5843 Tulokset: Pentru Mânie

  • Când l-a găsit, l-a adus la Antiohía. Un an întreg au luat parte la adunările Bisericii şi au învăţat o mulţime numeroasă. În Antiohía, discipolii au fost numiţi pentru prima dată creştini. (Faptele Apostolilor 11, 26)

  • Cam în timpul acela, Iród a pus mâna pe unii din Biserică pentru a le face rău. (Faptele Apostolilor 12, 1)

  • Aşadar, Petru era păzit în închisoare; dar se făceau neîncetat rugăciuni de către Biserică, pentru el, la Dumnezeu. (Faptele Apostolilor 12, 5)

  • Trecând de prima strajă şi de-a doua, au ajuns la poarta de fier care ducea în cetate. Aceasta s-a deschis de la sine pentru ei. Ieşind, au mers pe o stradă şi, deodată, îngerul a plecat de la el. (Faptele Apostolilor 12, 10)

  • [Iród] era foarte mâniat pe cei din Tir şi Sidón, dar ei au venit împreună la el şi, convingându-l pe Blástos, care era camerierul regelui, au cerut pacea, pentru că ţara lor îşi procura hrana din regatul lui. (Faptele Apostolilor 12, 20)

  • Dar, deodată, un înger al Domnului l-a lovit, pentru că nu dăduse mărire lui Dumnezeu. Şi, mâncat de viermi, şi-a dat duhul. (Faptele Apostolilor 12, 23)

  • În timp ce îi aduceau slujire lui Dumnezeu şi posteau, Duhul Sfânt le-a zis: „Puneţi-i deoparte, pentru mine, pe Bárnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat!”. (Faptele Apostolilor 13, 2)

  • Aşadar, trimişi de Duhul Sfânt, [Paul și Bárnaba] au coborât la Seleucía şi, de acolo, s-au îmbarcat pentru Cípru. (Faptele Apostolilor 13, 4)

  • După citirea Legii şi a Profeţilor, conducătorii sinagogii au trimis la ei să li se spună: „Fraţilor, dacă aveţi vreun cuvânt de mângâiere pentru popor, vorbiţi!”. (Faptele Apostolilor 13, 15)

  • După ce l-a înlăturat pe acesta, l-a ridicat pentru ei ca rege pe Davíd, despre care a dat mărturie, spunând: «L-am aflat pe Davíd, fiul lui Iése, un om după inima mea, care va împlini toată voinţa mea». (Faptele Apostolilor 13, 22)

  • Din descendenţa acestuia, Dumnezeu a ridicat pentru Israél, după promisiunea sa, un mântuitor: pe Isus. (Faptele Apostolilor 13, 23)

  • Înainte de venirea lui, Ioan a predicat un botez al convertirii pentru tot poporul lui Israél. (Faptele Apostolilor 13, 24)


"Reze, reze! Quem muito reza se salva e salva os outros." São Padre Pio de Pietrelcina