Mosaico decorativo

Löydetty 5843 Tulokset: Pentru Mânie

  • la fel va fi cuvântul meu care a ieşit din gura mea: nu se va întoarce la mine în mod zadarnic, fără ca să facă ceea ce îmi place şi să aibă succesul pentru care l-am trimis. (Cartea profetului Isaía 55, 11)

  • În locul spinului se va înălţa chiparosul, iar în locul urzicii va creşte mirtul. Şi va fi pentru Domnul faimă şi semn veşnic care nu se va şterge. (Cartea profetului Isaía 55, 13)

  • îi voi face să vină la muntele meu cel sfânt, îi voi face să se bucure în casa mea de rugăciune. Arderile lor de tot şi jertfele lor vor fi plăcute pe altarul meu întrucât casa mea se va numi casă de rugăciune pentru toate popoarele”. (Cartea profetului Isaía 56, 7)

  • Între [pietrele] lucioase ale văii este moştenirea ta; ele sunt sorţii tăi. Pentru ele ai vărsat libaţiune şi ai adus ofrandă. Oare pentru acestea să mă îndur? (Cartea profetului Isaía 57, 6)

  • Căci nu pentru totdeauna voi certa şi nu mă voi mânia la nesfârşit, pentru că ar slăbi duhul înaintea mea şi sufletele pe care eu le-am creat. (Cartea profetului Isaía 57, 16)

  • Pentru păcatul lăcomiei sale m-am mâniat şi l-am lovit, m-am ascuns şi m-am mâniat, dar el a umblat rebel pe calea inimii sale. (Cartea profetului Isaía 57, 17)

  • Eu creez rodul buzelor. Pace, pace pentru cei de departe şi pentru cei de aproape – spune Domnul – şi-i voi vindeca”. (Cartea profetului Isaía 57, 19)

  • „Nu este pace – spune Domnul – pentru cei nelegiuiţi”. (Cartea profetului Isaía 57, 21)

  • dacă îţi vei da sufletul pentru cel înfometat şi vei sătura inimile umilite, atunci lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca ziua în amiaza mare. (Cartea profetului Isaía 58, 10)

  • Cei [care se vor naşte] din tine vor reconstrui ruinele din vechime şi vor pune temeliile generaţie după generaţie; Vei fi numit: «reparator de spărturi» şi «cel care reface cărările pentru locuit». (Cartea profetului Isaía 58, 12)

  • atunci te vei desfăta în Domnul şi el te va face să stai pe înălţimile pământului; eu te voi face să te hrăneşti din moştenirea lui Iacób, tatăl tău”, pentru că gura Domnului a vorbit. (Cartea profetului Isaía 58, 14)

  • Nu cunosc calea păcii şi nu este judecată pe căile lor; potecile lor s-au încâlcit pentru ei şi oricine merge pe ele nu cunoaşte pacea. (Cartea profetului Isaía 59, 8)


"Para mim, Deus está sempre fixo na minha mente e estampado no meu coração." São Padre Pio de Pietrelcina