Löydetty 3109 Tulokset: Oameni Ai Lui Dumnezeu
Ghedeón a luat zece oameni dintre slujitorii lui şi a făcut ce spusese Domnul; dar, fiindcă se temea de casa tatălui său şi de oamenii cetăţii să o facă ziua, a făcut-o noaptea. (Cartea Judecătorilor 6, 27)
Ióas le-a zis celor care stăteau în faţa lui: „Vreţi voi să-l apăraţi pe Báal? Sau vreţi voi să-l salvaţi? Cine îl va apăra să moară până dimineaţă! Dacă este dumnezeu, să se apere singur pentru că i-au dărâmat altarul”. (Cartea Judecătorilor 6, 31)
Ghedeón i-a zis lui Dumnezeu: „Dacă vrei să-l eliberezi pe Israél prin mâna mea, după cum ai spus, (Cartea Judecătorilor 6, 36)
Ghedeón i-a zis lui Dumnezeu: „Să nu te mânii împotriva mea; nu voi mai vorbi decât de data aceasta! Aş vrea să încerc numai încă o dată vălul [de lână]: numai vălul să rămână uscat, iar tot pământul să fie acoperit cu rouă”. (Cartea Judecătorilor 6, 39)
În noaptea aceea, Dumnezeu a făcut aşa. Numai vălul a rămas uscat, iar pe tot pământul era rouă. (Cartea Judecătorilor 6, 40)
Acum strigă în auzul poporului: «Cine este fricos sau tremură să se întoarcă şi să plece de la muntele Galaád!»”. Şi s-au întors douăzeci şi două de mii de oameni din popor; şi au mai rămas zece mii. (Cartea Judecătorilor 7, 3)
Cei care au lins apa ducând-o la gură cu mâna au fost în număr de trei sute de oameni; restul poporului a îngenunchiat să bea apă. (Cartea Judecătorilor 7, 6)
Domnul i-a zis lui Ghedeón: „Cu cei trei sute de oameni care au lins [apa] vă voi elibera şi-l voi da pe Madián în mâna ta. Toţi ceilalţi din popor să meargă fiecare acasă!”. (Cartea Judecătorilor 7, 7)
Au luat proviziile poporului şi trâmbiţele lui. Apoi Ghedeón i-a trimis pe toţi bărbaţii lui Israél, pe fiecare la cortul lui, şi i-a ţinut pe cei trei sute de oameni. Tabăra lui Madián era mai jos, în vale. (Cartea Judecătorilor 7, 8)
Vecinul a răspuns: „Aceasta nu este altceva decât sabia lui Ghedeón, fiul lui Ióas, om din Israél; Dumnezeu i-a dat în mâinile lui pe Madián şi toată tabăra”. (Cartea Judecătorilor 7, 14)
I-a împărţit pe cei trei sute de oameni în trei grupe, le-a dat trâmbiţe în mâinile tuturor, urcioare goale şi făclii în urcioare. (Cartea Judecătorilor 7, 16)
Ghedeón şi cei o sută de oameni care erau cu el au ajuns la marginea taberei la începutul străjii de la miezul nopţii, imediat după ce i-au instalat pe străjeri. Au sunat din trâmbiţă şi au spart urcioarele pe care le aveau în mână. (Cartea Judecătorilor 7, 19)